2012-09-22_Interviul cu Octave realizat de Ștefan Ghidoveanu în cadrul unei emisiunii eveniment "Exploratorii lumii de mâine" la Radio România Cultural. (adaptare în format text)Ștefan G.: Dragi prieteni bine ați venit la o ediție specială a emisiunii "Exploratorii lumii de mâine". Astăzi cred că avem evenimentul anului în ceea ce privește emisiunea "Exploratorii lumii de mâine" din 2012. Avem o reîntoarcere în timp cu 20 de ani, când pe 27 August 1992 apărea primul album semnat Octave. Acest album se numea "Secretul Piramidelor" și atunci a fost o revoluție în muzica instrumentală românească. Acum revine cu ajutorul creatorului său Octavian Teodorescu alias Octave, un personaj care a intrat puțin în mister, dacă putem spune așa în ultimii 11 ani. Iată-l astăzi prezent la întâlnirea cu dumneavoastră pe calea undelor în cadrul emisiunii "Exploratorii lumii de mâine" la "Radio România Cultural". Bună ziua Octave! ne auzi?
Octave: Da vă aud. Bună Ziua! Aș dori în primul rând să salut instituția numită Radio România. Este o instituție în care am pășit pentru prima dată acum 25 de ani în 1987. Și chiar nu m-am gândit niciodată cum va fi dacă voi apărea aici peste 25 de ani, la 20 de ani de la lansarea primului disc și într-o emisiune care durează de 16 ani de când am apărut eu ultima dată în ea și de 30 de ani de când o faci după câte am înțeles.
Stefan G.: Spune-mi de ce ești atât de scump la vedere? Noi ne-am văzut ultima dată acum 16 ani cu ocazia lansării discului "I Se Spunea Visătorul". Am înțeles că de 11 ani de zile nu mai ești în țară motiv pentru care realizăm acest interviu prin telefon. Te-ai retras în plină glorie din câte se știe. De ce această retragere din scenă?
Octave: E mai complicat de explicat. Nu vreau să intru prea mult în amănunte. Pot să spun doar cum arăta România anului 2001 când am plecat eu. Eu sunt genul de artist care stă în lumina reflectoarelor atâta timp cât simt că am un sens și că este nevoie de mine. Atmosfera culturală a acelor ani era deprimantă. Cel puțin pentru mine. Mă simțeam "ultimul mohican". Eram înconjurat de o Românie a unor curente și orientări muzicale care pe mine nu mă reprezentau. Ceea ce era mai trist este că starea respectivă de spirit se amplifica. Pe deasupra eu am pornit în 1999 un proiect care s-a chemat "Free Music Online".
Ștefan G.: Exact asta vroiam să te întreb. Totuși tu venisei atunci cu o chestiune care era absolut nouă pe piața muzicală românească.
Octave: Absolut nouă și de senzație. Numai că receptivitatea publicului românesc vizavi de fenomenul Internet Multimedia era foarte scăzută. Am lansat un CD-ROM care s-a numit chiar așa: "www.octave.ro Free Music Online". Mulți nu prea știau ce să facă cu el. Era un CD-ROM hibrid care avea și două piese ce se puteau asculta în CD Player normal. Mulți spuneau: Ce să facem cu el? De ce ne-ai dat numai două piese? Le spuneam că este pentru calculator. Răspunsul era: Păi nu avem calculator. Nu aveau nici calculator și nici internet și nu prea pricepeau aceste noțiuni și la ce sunt utile. De aici de departe am studiat, am fost foarte curios să văd dacă percepția se schimbă și într-adevăr internetul a devenit astăzi și pentru români o chestie la fel de uzuală cum era pe vremuri radioul sau televiziunea. Eu am atenționat asta atunci.
Am vrut să dezvolt acest proiect în colaborare cu anumiți oameni care erau cei mai buni ai momentului. Nu prea existau specialiști în domeniul ăsta în România. Ceea ce vroiam eu să fac atunci era într-adevăr revoluționar. Vroiam să fac rețea de socializare, motor de căutare și player audio-video online. Lucruri care astăzi sunt realitate. Bineânțeles nu le-am făcut noi. Le-au făcut americanii. Internetul este până la urmă al lor. Cele mai bune servere sunt tot serverele Google și le folosim cu toții pentru că acolo este "cunoașterea". Acum chiar nici nu mai contează pentru că "World Wide Web" aparține de fapt astăzi întregii lumi, este patrimoniu cultural mondial.
Internetul a ajuns astăzi ca un organism, seamănă foarte bine cu creierul uman. Celulele se dezvoltă, sunt conexiuni între ele, există schimb informațional, dispar idei, apar noi idei. Internetul a evoluat foarte mult de atunci și îmi pare rău că nu am reușit să duc la îndeplinire acest vis al meu. Ai început cu o piesă care se cheamă "I Se Spunea Visătorul". Într-adevăr mă reprezintă. Cam tot ce am visat până la momentul 1999 în România mi s-a împlinit.
Ștefan G.: De aceea am și pus-o prima pentru că ți se poate spune liniștit "Visătorul". Nu "I Se Spunea". Ți se poate spune și acum Visătorul. Am remarcat faptul că asemenea unor scriitori de Science-Fiction ai pus la liber pe net mai toată muzica ta. O operă interesantă prin fuzinea de genuri pornind de la Muzica Electronică la Symphonic Rock cu nuanțe de Adult Oriented Rock până la Progress și chiar cu influențe folclorice. Cum ai reușit să împaci toate aceste abordări într-o manieră recunoscută acum ca fiind extrem de originală?
Octave: Octave este mai mult decât muzică. Octave este un concept care s-a dezvoltat de-a lungul anilor. Arta este de fapt un rezultat al unui receptor care este artistul și al unui emițător care este publicul, societatea, ceea ce te înconjoară. În anii pe care i-am petrecut în România, vă dați seama că am ascultat foarte multă muzică indirect. Era muzică care se difuza pe posturile naționale, era muzică care nu se difuza și de care făceam rost mai greu. Era vorba de muzica rock.
Acum fiind în altă parte (sunt în orașul natal al lui Beethoven), îmi dau seama cât de mult contează locurile, cât de mult inspiră aceste locuri. Gândești altfel, receptezi altfel și vorbind despre acel receptor care este artistul sunt două modalități de a face artă: ori redai asemenea unei oglinzi fidele ceea ce ai primit, (asta se cheamă realism - o redare a cum arată societatea: frumos sau urât - în România ultimilor zece ani văd că lucrurile astea au luat avânt - arta prezentând din ce mai des o realitate dură de un pesimism spre grotesc) ori la polul opus: acolo se află artiștii suprarealiști care trec totul prin filtrul lor și care trimit înapoi ori soluții la ceea ce văd, ori o realitate distorsionată prin prisma lor, cum ar trebui să fie în viziunea lor, cum văd ei lucrurile.
Ei bine mie mi-a plăcut să filtrez eu lucrurile. Primind atâtea semnale și muzicale și sociale, muzica mea a ieșit așa, aș putea spune că toate albumele mele sunt un produs românesc și nu sunt eu vinovat de asta. La lansarea primului disc chiar o rudă de a mea mi-a spus: "Acum nu ne mai aparții nouă, nu mai aparții familiei, aparții României. Nici muzica ta nu mai este a ta, aparține românilor, face parte din zestrea lor culturală." Nu mi-am dat seama ce a spus atunci. Acum îmi dau seama după 20 de ani. După ce am plecat am observat că am fost total uitat. Muzica mea a fost redescoperită de către un post de Radio care acum am înțeles că prinde foarte bine în România și care a intrat pe profil: pe muzică rock. În playlist fiind circa 80 % nume occidentale apare comparația: trebuie dat și ceva românesc. Sunt destul de puține nume care cadrează. Mă bucur să aud că sunt prezent acolo.
De vreo cinci ani de zile au început însă semnale pe internet, internetul fiind un mediu independent de organele de media oficiale. Eu am mai ținut legătura cu unii dintre fanii mei. Unii mi-au semnalat apariția mea spre exemplu într-un site care se chema "Zăcământ". Era făcut de un individ care studia filozofia și care dădea exemple de "comori" din diverse culturi și în mod particular din cultura românească, care sunt "ascunse" precum un zăcământ minier, după care trebuie să sapi ca să le scoți la lumină. Lucrurile s-au amplificat: a apărut o pagină pe Facebook, apoi un blog și uite așa am ajuns la Radio România Cultural. Îmi place cuvântul Cultural. Cineva preluase ieri știrea acestui interviu pe net și sublinia: Cultural! Alo se aude acolo: CULTURAL! Într-adevăr lucrurile ar trebui să se audă din ce în ce mai tare în România pentru că se simte lipsa lor. Este unul dintre motivele plecării mele. Revenind la întrebarea pe care mi-ai pus-o: Am plecat pentru că am simțit că nu îmi mai găseam locul. Acum revin într-o emisiune cu un titlu foarte frumos, cu tentă science fiction. Mă reprezintă. Revin dacă este nevoie de mine, dacă sunt cerut. Ai pomenit de "muzică veche". Nu! Am o grămadă de muzică și am s-o dau dacă este nevoie de ea. Am să o dau free ... online! Pentru că ăsta este proiectul pe care l-am pornit și mențin ideea aceasta.
Ștefan G.: Tu păstrezi așa un aer ușor misterios, muzica ta are un aer ușor misterios, ușor suprarealist, cu siguranță se încadrează în curentul muzicii electronice pe care SF-iștii și-l revendică. O să ascultăm această muzică, ea a revenit după cum vezi. Este o muzică care după părerea mea abia acum și-a găsit locul cu adevărat pentru că acum sunt foarte multe orientări stilistice pe plan internațional și cred că abia acum poți fi receptat la adevărata valoare.
Octave: Când am scos primul disc, Florin Silviu Ursulescu de la Radio România îmi spunea: "Octave acesta un album de graniță! Tu ești rocker, ai plete, pledezi pentru muzica asta, ești un promotor al rock-ului. Dar ai folosit elemente din stiluri foarte divergente care nu au nici o legătură unul cu altul." Unii ar numi asta fusion. Nu este fusion. Ceea ce am făcut se cheamă sinteză. Este diferența dintre alchimie și chimie. Alchimia este ceva empiric după modelul: hai să amestecăm niște lucruri și să vedem ce iese, puțin Dada, spre curentul dadaistic. Iar chimia este ceva științific unde cunoști foarte bine substanțele pe care le combini, cunoști formule și știi ce îți iese. Dar ca în ori ce muncă de cercetare, este o muncă anevoiasă pe care mulți nu vor să o facă. Acum îmi dau seama, peste 20 de ani că îmbinarea a ieșit aproape perfect. Nici nu se simte unde începe una sau se sfârșește alta. Simfonic nu înseamnă neapărat să ai o orchestră simfonică în spate. Simfonic însemnă a cânta simfonic, pe mai multe voci, polifonic.
De ce instrumental? Inițial nu vroiam să fac așa însă nu am găsit nici o voce potrivită în România care să îmi placă, care să nu fi stricat tot. Dacă stau bine să mă gândesc cam asta ar fi și evoluția istoriei muzicii. Am citit foarte mult pe tema asta aici. Soliștii vocali erau pe vremuri niște indivizi care ridicau din ce în ce mai multe pretenții iar instrumentiștii erau tratați ca accesoriu de acompaniament. La un moment dat s-au revoltat și au arătat că pot face și singuri muzică. Cam ăsta a fost "Secretul Piramidelor". M-am putut exprima. Nu prea mi-a dat nimeni șanse de reușită. De aceea surpriza succesului a fost enormă pentru toți. Cei din Electrecord mi-au dat într-adevăr OK-ul și au crezut în mine deși nu putea nimeni anticipa ce se va întâmpla. Discul a fost extraordinar de bine primit. Și de către public și de către critica de specialitate. A fost și discul anului. Și următoarele la fel. Au fost succese în serie. Dar așa cum ai subliniat și tu proba unei opere artistice este proba de timp. Ai spus că sunt misterios. Am ascultat ieri postul de radio. Felicitări! Mi-a plăcut. Sună ca nivel a post de radio cultural standard vest, a ceea ce aud aici pe posturile de stat de profil.
Ștefan G.: Să știi că avem o audiență în creștere. Surprinzător.
Octave: Mă bucur și asta îmi legitimează oarecum prezența aici. Ai spus că sunt misterios. Nu! Sunt doar pretențios și nu apar oriunde și oricând. Sunt artiști care funcționează prin continuitate. Pentru că prin succes se creează o firmă și lumea spune automat: artistul X trebuie să fie neapărat bun. Publicul are tendința să preia "brand-ul" în primul rând și nu se mai uită și la calitate, nu se mai uită dacă respectivii artiști mai respectă niște norme estetice, dacă nu s-au dus după piață, dacă nu s-au comercializat sau au devenit prea "moderni".
Eu nu cred în modernism. Eu cred în "desăvârșire". Ceea se cheamă în germană "Vollkommenheit". Asta ar fi definiția "Clasicismului". Un lucru devine "clasic" atunci când nu i se mai poate adăuga nimic sau nu se mai poate scoate nimic din el. Și atunci este luat drept model. Revenim cu această ocazie la o problemă foarte spinoasă în societatea românească: lipsa modelelor. Tinerii care se nășteau la apariția acestui disc sunt acum oameni în toată firea. Nu au de unde să mă știe pe mine sau discul. Revenind la ceea ce ai spus tu, la așa numita "capsulă a timpului": cu atât este mai valoros un document cu cât îl privești în contextul epocii. Epoca aceea era o epocă când românii redescopereau libertatea. Era după revoluție. Oamenii sperau foarte mult atunci și debordau foarte mult optimism. Românii vedeau atunci altă Românie. Entuziasmul ăsta se regăsește pe discuri. Lucru care văd că a cam dispărut acum în România.
Ștefan G.: Entuziasmul meu nu a dispărut față de una dintre piesele tale pe care eu o consider a fi una dintre cele mai bune făcute de tine vreodată. Propun să ascultăm măcar o parte din ea. Se numește "Spre Plus Infinit". Apoi revenim.
Ștefan G.: Piesa "Spre Plus Infinit" deschidea albumul "La Porțile Iubirii" în 1993. Ei domnul Octave cum ți se pare că sună muzica ta în condițiile tehnice de la radio de acum?
Octave: Eu când am făcut muzica chiar m-am gândit la asta. Am primit chiar o întrebare într-unul dintre interviuri înainte să plec: "cum crezi că va suna muzica ta peste 20 de ani?" Ei uite că am trăit să o vad și pe asta.
Ștefan G.: Dar nici instrumentele de acum nu mai sunt cele de acum 20 de ani și mai ales posibilitățile de prelucrare a sunetului.
Octave: Încă din 1996 eu am sesizat intrarea în lumea digitală și mi-am dat seama că lucrurile se vor schimba radical. Evident sunt foarte mulți acum care ascultând înregistrări vechi spun: nu mai sunt competitive. Nu mai sunt competitive pentru ca nu sunt digitale dar de fapt ideea este calitatea în sine. Din punct de vedere muzical am învățat ceva în Germania. De aceea compozitorii germani se pot asculta și peste 300 de ani. Școala germană spune așa: Să nu ne axăm prea mult pe interpretare, pe afect într-o lucrare muzicală. Toate trăirile să fie incluse în partitură pentru că acest lucru rămâne. De aceea ascultăm o orchestră simfonică din zilele noastre cântând o piesă de acum 300, 400 sute de ani și toată trăirea inițială s-a conservat, a ajuns la noi în alt secol. În ceea ce am făcut am căutat să respect acest principiu. Am încercat să "conserv" mesajul muzical în ceea ce spune melodia, ceea ce spune armonia, ceea ce spune scriitura muzicală.
M-am concentrat și pe sound cât s-a putut la vremea respectivă, la nivelul tehnicii de atunci. Dar mult mai important de conservat este trăirea. Și așa cum slova tipărită într-o carte rămâne, tot așa rămân și notele. Am fost primul în peisajul muzical românesc care am dat semnalul în 1996: "Vedeți că a apărut un instrument muzical nou: computerul. Vedeți că pe mulți vă va scoate la pensie." Mulți nu prea m-au înțeles atunci. Nu a trecut mult și prin anul 2000 a apărut și în România o "ploaie" de "muzicieni" care au început să facă muzică mutând pătrățele pe ecran. Muzică care sună extraordinar de bine, în parametri digitali, însă lipsește ceva esențial acolo: lipsește mesajul artistic, lipsește muzica în sine, totul este numai "sound". Și de aici începând putem să discutăm la nesfârșit despre ce înseamnă muzica cu adevărat. De la descoperirea sistemului diatonic inventat de Bach, muzica europeană a evoluat, s-a dezvoltat atât de mult încât nu ne ajunge o enciclopedie să vorbim despre ea.
Ștefan G.: Deși am convenit înainte de emisiune că n-am să te întreb despre proiectele tale de viitor, totuși fanii ar fi interesați să știe dacă vor mai avea ocazia să vadă pe net, sub forma unui disc sau pe un alt suport, muzică Octave? Pentru că așa cum spuneai și tu trebuie să ne gândim și la viitor. Ce ne poți spune despre viitor?
Octave: Având în vedere că eu atunci în 1999 am făcut o promisiune de care nu am putut să mă țin, nu vreau să mai fac promisiuni pe care nu le pot respecta. Țin minte ca am avut în anul 2000 o emisiune de o oră în direct pe TVR împreună cu Florian Pittiș având ca tematică Internet Multimedia, că am fost invitat în emisiunea de calculatoare al lui Crăciunoiu de pe TVR (eram foarte iubit de toți din IT pentru că promovam munca lor prin ceea ce făceam). Am făcut atunci promisiuni care nu s-au adeverit și nu mi-a plăcut.
Ștefan G.: Și nu vrei să mai faci promisiuni?
Octave: Nu! Nu mai vreau pentru că nu a ieșit așa cum am vrut eu. Este o vorbă nemțească: Versprochen ist Versprochen (Promisiunea este promisiune și deci trebuie respectată). Albumul "Singurul" pe care am promis atunci că îl dau free pe net nu s-a finalizat. Am dat doar patru piese și asta a fost tot. În ceea ce privește ceea ce fac acum îți pot da niște cifre.
Ștefan G.: Dar nu prea multe pentru că se termină emisiunea.
Octave: De 11 ani eu nu am încetat să fac muzică. Atenție! Voi ieși pe piață. Voi ieși dacă eu cred că este cazul.
Ștefan G.: Bun! Un răspuns perfect pentru ascultătorii noștri. Deci lași speranța deschisă.
Octave: Vă las și o adresă de e-mail care a redevenit activă. Este adresa de pe CD-ROM-ul www.octave.ro Free Music Online: octave[at]octave.ro
Interviu realizat de: Ștefan Ghidoveanu
Articol: Rockul este oxigenul care-mi priește - Reporter: Orlanda Deladi
Rep.: Ce reprezintă pentru tine rockul?
O.T.: Este ceva... "mai mult decât un sentiment" spun cei de la Boston în piesa "More Than A Feeling". Întreaga mea existență se confundă cu această muzică. Mă regăsesc din ce în ce mai mult în fiecare riff de chitară, în fiecare bătaie de tobă, în fiecare vers al muzicii rock. Nu mă văd niciodată altfel decât cu pletele în vânt, în legendarii blue-jeans, respirând sută la sută rock pentru eternitate. Este oxigenul care-mi priește, este lumina care îmi ține spiritul treaz și în contact permanent cu oamenii. Dacă vrei, este flacăra viselor mele cele mai îndrăznețe. Mă consider cel mai mare îndrăgostit de muzica rock.
Rep.: Cum s-a născut această dragoste ?
O.T.: Vizionând filmul "Ultimul Vals". Aveam 17 ani. Filmul trata concertul de adio al formației The Band. Filmul a avut un impact deosebit asupra mea și mai ales, cuvintele lui Robbie Robertson - chitaristul trupei: "Concertul nostru reprezintă mai mult decât un concert de adio. Reprezintă sfârșitul unei epoci și începutul alteia în muzica rock. Vă lăsăm vouă, celor de azi, (acțiunea se petrecea în anii '70 n.r.) munca noastră, ceea ce am creat noi până acum în muzica rock. Continuați ceea ce am început noi". Din aceste cuvinte eu mi-am făcut un scop și nu voi regreta niciodată.
Rep: Cum ai defini tu rockul ? Ce motivație ai da pentru apariția acestui gen ?
O.T. : Rockul este una dintre emblemele acestui secol frământat, e una dintre marile sale descoperiri alături de energia atomică și de computer. Rockul este asemenea unui liant. El a făcut ca tinerii din țări și continente diferite să comunice între ei fără a vorbi aceeași limbă, să se strângă toți în jurul aceluiaşi ideal comun - libertatea. De fapt cred că rock-ul a apărut dintr-o dragoste nemărginită pentru viață, pentru adevăr, pentru valorile reale ale unei societăți. A apărut ca o reacție împotriva războiului și violenței, împotriva dogmelor, conformismului și conservatorismului generațiilor dinaintea războiului. El a dat posibilitatea tinerilor de a nu avea prejudecăți, de a fi mult mai receptivi la ceea ce se cheamă NOU. Cei care iubesc această muzică își trăiesc viața la alți parametri, au altă receptivitate la evenimentele din jurul lor. Au alergie la lucrurile desuete, false, așa numitele sentimente de mucava fabricate în scopuri comerciale. Au alergie la ceea ce se cheamă snobism și kitsch. Rockul este un cântec pornit din inimă, un cântec care îi face pe toți să vibreze pe aceeași frecvenţă, care le umple inimile de încredere în forțele proprii, în dreptate, adevăr, dragoste.
Rep.: Cum îi vezi pe rockerii zilei ?
O.T.: Sunt două categorii de rockeri. Unii care iubesc această muzică pentru mesajul ei profund uman și altii care, în concepția lor de snobi, iubesc doar avantajele ce se pot obține și care pot fi enorme: succesul rapid, banii și vedetismul. Pentru această ultima categorie nu prea contează dacă ceea ce fac ei e pozitiv sau negativ. Pe ei îi interesează succesul cu ori ce preț. Nu are importanța că schimonosesc urechile și mințile publicului cu tot felul de imagini lugubre, de prost gust care nu folosesc la nimic și nimănui. Dupa mine rockul adevărat este cel care-și trage seva din anii de glorie - '70, din acele vremuri în care unii încercau să schimbe lumea cu flori cu celebrul dicton "Make Love Not War". Ei sunt aceia cărora trebuie să le dovedim că truda lor nu a fost în zadar, că nu au fost "singurii visători", cum afirmă Lennon în "Imagine". Pentru ei, pentru cuvintele lui din acest cântec trebuie să păstrăm nepătat mesajul acestei muzici. Iar noi la rândul nostru s-o dăruim celor ce vin. Poate ei vor fi mai norocoși. Nu vor avea parte de războaie, de poluare, rasism... Rockul este singura moștenire care li se poate lăsa și care îi va ajuta cu siguranță să scape de aceste himere.
Reporter: Orlanda Deladi
1997-04_Revista Pop Rock & ShowArticol: În subconștientul meu există o mare bancă de date și mesaje artistice - Reporter: Marian Deaconu
- Ce reprezintă pentru tine ultimul disc ?
- E un disc la care am lucrat aproape doi ani. Este o schimbare radicală de stil. Am catalogat ceea ce fac acum ca fiind Electronic Symphonic Rock Music. Asta pentru a scuti critica muzicală de specialitate de eforturi în a mă cataloga într-un anume raft al muzicii.
- Ți-e frică de canoane ?
- Da, nu-mi plac canoanele. În momentul în care ai intrat într-un tipar, în momentul în care ce faci tu poate fi delimitat, asta înseamnă plafonare. Dacă este vreun lucru de care să-mi fie teamă acela este lipsa de a visa.
- Ești liber de influențe când compui ?
- Nu. Un artist care afirmă că este în totalitate original, minte grosolan. În subconștientul meu, există o bancă de date și mesaje artistice, începand de la Bach, Beethowen, Händel, Ceaikovski, Enescu, Mozart, pâna la Genesis, Yes, Oldfield, Kraftwerk, Vangelis, Jarre, Police, Styx, Boston, Judas Priest, Kitaro, Ravel etc. Toate aceste influențe sunt trecute însă prin filtrul personalității mele artistice, pe care am numit-o Octave.
- Ai putea, într-o zi să cânți techno ?
- Termenul techno pentru mine nu e nimic nou. Este de fapt invenția generației de azi, care nu a dorit să se știe că acum 20 de ani această chestie se chema rock electronic și se chema Tangerine Dream, Kraftwerk, Edgar Froese, Peter Bauman sau Christian Franke. Vremurile au trecut, moda revine. Astăzi se cheamă new-age sau techno. Ceea ce este trist este că aceste lucruri au apărut într-o formă mult comercializată și ceea ce este și mai trist - total lipsită de mesaj. Ca să parafrazez cu un celebru titlu al unei cunoscute piese, totul este No Limit, se pare, după cum au evoluat lucrurile. Datorită miilor de replici la această piesă, cred că limitele există. Totul pare o învârteală în jurul cozii.
- Dar muzica ta ce mesaj are ?
- "I Se Spunea Visătorul" ne trimite undeva înapoi în timp, când un anume rocker lansa pentru generația sa următoarele cuvinte refren: You may say I'm a dreamer / But I'm not the only one... (Poate vei spune că sunt un visător / Dar nu sunt singurul...). Cuvinte ca astea au rămas impregnate puternic în conștiința tinerilor de atunci, actualii bătrani de azi.
- Crezi ca mai au loc visători în lumea în care trăim ?
- Mai ales acum e nevoie de ei.
- De ce ?
- În explozia informațională în care trăim, oamenii au tendința de a lua lucrurile de-a gata, de a nu se mai chinui să obțină altele noi. Ambiția generatiei '70 de a crea computerul pare stopată azi de o generație care nu vrea să folosească această mașină decât ca agenda telefonică, maşină de scris sau cel mult bănci de date. Foarte puțini își dau seama că rolul pentru care a fost creat este acela de a stimula imaginația, de a depăși barierele strâmte ale gândirii. El este de fapt o extensie a capacității noastre de gândire, așa cum unelte precum cleștele, patentul, bormașina sunt extensia forței noastre musculare.
- Nu exagerezi puțin ?
- Nu exagerez deloc. Pot să și dau un exemplu concret: ultimul meu album este creat în totalitate cu ajutorul computerului. Nici o clapă, nici o chitară, nici un instrument clasic, nici o voce. Există ideea preconcepută că mașina cântă singură. Dar, de fapt, realitatea este că mașina reproduce identic gândirea ta muzicală. Ideea de creație este mult amplificată în acest sistem de lucru, orizonturile artistice devin extrem de largi, paleta componistică și timbrală a muzicii extrem de vie. Ajungi la rezultate pe care nu le-ai visat niciodată.
Reporter: Marian Deaconu
Articol: Rock, Libertate, Adevăr
Cine își amintește de John Lennon își amintește desigur și de melodia sa “Imagine” al cărei text susținea ideea eliberării oamenilor de prejudecăți false, dogme, de ură și unirea spiritelor lor într-o planetă unică numită Pământ sub semnul păcii, fără țări, fără continente, fără frontiere.
Spunea el atunci: “Maybe I’m a dreamer but I’m not the only one” (Poate că sunt un visător dar nu sunt singurul).
A murit lăsând în urma lui aceste cuvinte. Dacă ar fi trăit ar fi putut face cu siguranță mai mult pentru Rock și pentru pacea mondială.
Au rămas însă destui, milioane poate chiar miliarde care au recepționat acest mesaj unindu-se cu toții sub același simbol al muzicii Rock, una dintre emblemele acestui secol frământat și în același timp una dintre marile sale descoperiri alături de energia atomică și de computer.
Afirmația nu este de loc deplasată, deoarece Rockul, asemenea unui liant a făcut ca tineri din țări și continente diferite să comunice între ei fără a vorbi aceeași limbă, să se strângă cu toții în jurul aceluiași ideal comun: Libertatea, și toate acestea numai prin intermediul muzicii care se pare că este totuși cea mai înaltă creație a spiritului uman și cea mai convingătoare dintre arte.
Se știe că Universul este stăpânit de o singură mare forță: Adevărul.
Nici un alt lucru, nici o altă muzică nu este angajată în apărarea lui cum este Rock-ul. Dacă vreți, așa cum îi spune și numele el poate fi considerat ca o “piatră dură culeasă de pe un munte al sincerității”
El nu trebuie șlefiut foarte mult ( dar atenție neșlefuit nu înseamnă necioplit ). Aceasta este tocmai frumusețea și spontaneitatea lui. Rock-ul este o muzică dură și foarte deranjantă pentru urechile celor care nu iubesc adevărul. El a reușit să rupă bariere și concepții învechite despre comportamentul tinerilor în societate, a reușit să se implice atât de mult în conștiința lor încât a devenit un mod de viață. “Trăiește-ți viața ca pe un etern Rock’N’Roll !” poți întalni pe insignele multor Rock-eri.
Într-adevar adepții acestei muzici își trăiesc viața la alți parametri, au o altă receptivitate la evnimentele din jurul lor, la sentimente în general.
Amintiți-vă de asemenea de cuvintele lui Robbie Robertson de la “The Band” în filmul “Ultimul Vals” care tratează ca subiect concertul de adio al acestei trupe. Erau invitați acolo mari staruri Rock ale vremii: Eric Clapton, Bob Dylan, Ringo Starr, Ronnie Wood de la Rolling Stones, Neil Young, Muddie Waters, Van Morrison și mulți alții.
În finalul acestui film el a spus: “Acest concert reprezintă mai mult decât un concert de adio, reprezintă sfârșitul unei epoci și începutul alteia în muzica Rock. Acțiunea se petrecea în anii ’70, ani de glorie ai Rock-ului. La orizont se întrevedeau noi orientări stilistice în această muzică. Apăruseră deja: Deep Purple, Led Zeppelin, Black Sabbath, Queen, Yes, Genesis.
“Vă lăsăm vouă celor de azi munca noastră, ceea ce am creat noi, ce am construit până acum în Rock. Continuați ceea ce am început noi!” spunea Robbie Robertson.
Nu știu câți au recepționat aceste cuvinte. Eu unul mi-am făcut din ele un scop al vieții și nu voi regreta niciodată acest lucru.
După părerea mea și după cât am reușit eu să pătrund această muzică, Rock-ul trebuie să fie o formă foarte pozitivă de maifestare și pentru toți cei care îl iubesc, un izvor continuu de energie care să-i facă pe toți să vibreze pe aceeași frecvență și care să le umple inimile de încredere în forțele proprii, în dreptate și adevăr, în dragoste.
In memoria celui care a fost John Lennon și a celor spuse de el în Imagine, în numele generațiilor care au crezut în aceste cuvinte, păstrați deci neântinat mesajul acestei muzici, filonul ei de aur, nu îl alterați așa cum încearcă unele grupuri de orientare mai recentă.
“All you need is love” spuneau cei de la Beatles și “In the name of Love” spun astăzi cei de la U2. Așa să fie !!!
Octavian Teodorescu
"Muzica Rock - Apostolul numărul unu ale ideilor progresiste ale umanității"
Rep.: Cum ai putea caracteriza ideea de rock?
Octavian Teodorescu: Rock-ul poate fi asemuit cu un dinam generator de energie montat pe roțile vieții timpurilor prezente și viitoare, sau ar putea reprezenta pulsul infinităților de atomi ce alcătuiesc Universul și implicit omul, sub toate aspectele sale (să nu uităm că omul este un mic univers)
Rep.: Ce părere ai despre orientările recente ale rock-ului și despre curentele la modă?
O.T.: Muzica rock subzistă în noi după părerea mea, o poți regăsi în armonia fluxurilor energetice cele mai intime ale spiritului. Ea are un caracter profund uman, pozitiv. Nu includ în muzica rock manifestările extremiste, nocive, satanice, de prost gust pe care unele formații sau producători le lansează pe piață în scopul profitului, folosindu-se de titulatura rock. Nu, aceste extreme nu au nimic comun cu idealurile acestei muzici, cu filonul ei ajuns la apogeu în anii '70. Acolo este esența, acolo era adevăratul mesaj al muzicii rock, numai că, datorită unor greșeli ale generației respective, intențiile lor bune au cam eșuat. Noi, cei de azi, trebuie să recâștigăm lupta pierdută de ei, trebuie să reclădim acest Templu.
Rep.: Ai pomenit cuvântul Templu. Asta sună a credință. Poate reprezenta muzica rock așa ceva? Un crez?
O.T.: Ținând cont de forța sa de penetrație în rândul tinerei generații din toate colțurile lumii, indiferent de naționalitate, regim politic sau apartenență socială, pe bună dreptate acestei muzici i se poate atribui statutul de "Nouă Religie". Rock-ul este liantul care-i strânge pe toți în jurul unor idealuri comune, cum ar fi: libertatea, pacea, dragostea pentru om și natură, lucruri de care planeta are atâta nevoie acum și în viitor pentru a putea supraviețui acestor timpuri marcate de violență și ură, poluare, rasism și multe alte plăgi pe care omenirea le are de înfruntat în "Călătoria sa spre vârful piramidei cunoașterii".
Rep.: Crezi că rock-ul ar putea reprezenta o soluție viabilă în acest sens? Ar putea reprezenta un catalizator pentru tinerii din toate colțurile lumii?
O.T.: Este nevoie de un numitor comun, de ceva care să le unească eforturile, care să le canalizeze energiile, de un limbaj comun care să le alimenteze întotdeauna speranța și să le dea certitudinea că merită să lupți pentru frumusețea și perfecțiunea spiritului uman. S-ar putea să ni se pară o utopie, dar cu un astfel de izvor energetic cum este rock-ul, încărcându-vă acumulatorii sufletești la lumina lui, răul din lume poate fi învins.
Articol: Îmi place să creez eu însumi mode nu să mă las târât de ele - Reporter: Andrei Ando
Din 1992 se menține (detașat) în fruntea clasamentului întocmit de Electrecord privind vânzările de discuri: după trei albume reușite, se înscrie în istoria muzicii românești, lansând în 3 martie a.c. la magazinul "Muzica" din Capitală, un dublu C.D. (unicul de acest gen în țară!) fabricat la Casa de Discuri "Olimpia" din Londra și difuzat de Electrecord (titlul său fiind probabil "Secretul Piramidelor"). La începutul săptămânii, în exclusivitate pentru cititorii cotidianului "Adevărul", Octav a răspuns cu amabilitate întrebărilor noastre, tip "extrase" din repertoriul COMPACT-ului din Cluj.
- "Vin vremuri noi..."
- Într-adevăr, așa se pare: am schimbat sound-ul și poate și din punct de vedere stilistic publicul va constata niște schimbări în albumul ce va apărea în toamnă, dar esența va rămâne aceeași, și vă pot asigura că în nici un caz nu am fost, nu sunt și nu voi fi influențat de muzica din jur. Mie îmi place să creez mode, nu să mă las târât de ele!
- "Ce rost mai avem aici"
- Muzica românească are un rol foarte important: piesele pot fi ascultate și de oamenii care nu știu carte, car ar dori poate să cânte dar nu o pot face dintr-un motiv sau altul. Având în vedere că muzica e "în aer", deci e genul de artă cel mai direct, rolul nostru ca muzicieni e foarte important, căci noi materializăm gândurile ascunse ale tuturor în piese mai mult sau mai puțin reușite. Generația noastră e martora genocidului culturii românești și trist este că acesta este provocat chiar de unii oameni puși în posturi importante. Am rămas puțini interpreți fideli muzicii românești, dar trebuie să existăm, să supraviețuim pentru a ține piept influențelor străine. Un alt aspect ar fi interesul scăzut al publicului pentru muzică autohtonă, și asta nu din cauza lipsei de bani, ci probabil tentativei de imitare a culturilor occidentale. E suficient să vă reamintesc ca tot mai multe trupe din țară își aleg nume englezești în speranța că astfel vor fi recunoscuți mai ușor în străinătate. Prostii: chiar dacă ți se spune "Cluj" sau "Napoca" și ai un sound bun sunt sigur că străinii vor învăța să îți pronunțe numele!
- Și-a rămas pustiul lut pe unde au trecut" ...
- În 1992 s-au vândut 15.000 exemplare din discul "Secretul Piramidelor", în 1993 - 11 000 exemplare din albumul "La Porțile Iubirii" iar din ultimul disc, "Dulce Libertate", s-au comercializat până în prezent, 4000 exemplare. Vă dați seama ce numere infime sunt raportate la 23 de milioane câți se spune că (încă mai) suntem în țara asta. Dar chiar dacă publicul de acum nu înțelege muzica Octave aceste piese rămân niște documente. Cei de mâine, la vremea respectivă le vor lua, le vor analiza, vor avea un antecedent în ceea ce întreprind, vor avea o cultură mai instruită, mai românească și lucrurile acestea vor avea pentru ei valoarea unei comori. Personal, când scot un album, mă gândesc ca el va însemna ceva pentru cei ce vor fi.
- Pe umărul cui te trezești în "zori" ?
- În 29 Ianuarie am împlinit 32 de ani. Pentru mine idealul feminin a suferit mari schimbări de-a lungul vremii. Sigur, că ori ce adolescent îmi imaginam și eu femei perfecte, dar astăzi ele nu mai corespund exigenței mele. Ori ce artist are un ideal absolut în ceea ce privește "fata din vis". Și în cazul meu el există, dar nu am reușit, deocamdată, să îl găsesc. Pot spune totuși că am fost de multe ori în fața sa, dar viața mi-a dovedit că idealul nu poate fi realitate.
- "Lumini pe cer..."
- În pofida faptului că nu mă încântă prea mult repertoriul lor, Iris, Holograf, Compact (ambele), Sfinx (deși nu știu dacă mai există) reprezintă, fără îndoială, trupele rock românești cele mai bune la ora actuală. Le consider cele mai valoroase din punct de vedere profesional, al activității lor și în special pentru că nu au părăsit perimetrul muzicii care le-a consacrat: nu susțin recitaluri prin restaurante, nici la nunți sau botezuri și nu cochetează nici cu lăutăreasca. Chiar dacă nu mai au strălucirea de altă dată, e totuși bine ca încă mai există.
- "Un alt început" ...
- Dacă ar fi să iau totul de la capăt, aș alege aceeași profesie pe care o am, dar probabil traiectoria ar fi alta. Nu sunt de acord cu bătrânii care exclamă: "Dacă aș putea să-mi trăiesc viața încă o dată, aș face-o cu totul diferit"! Ei au avut șansa realizării dar nu au știut să profite de ea: nu trebuiau să se resemneze ci să lupte pentru calea lor!
- "Te cheamă gândul, te vrea" ...
Mi-ar place o deosebită plăcere să merg la Arad, mai ales că din tot Ardealul am vizitat doar Târgu Mureș. Probabil în vară, după ce lansez C.D.-ul voi avea posibilitatea să trec pe la voi, să cunosc mijloacele mass-media, rockerii, oamenii din vestul țării. În ori ce caz, de pe lista viitoarelor concerte nu va lipsi orașul vostru. Până atunci însă, nu pot decât să vă transmit urările mele de bine, de aici, din Capitală!
- "Să avem parte cât o să trăim"...
Reporter: Andrei Ando
Articol: Octave încă o treaptă Reporter: Viorel Pârligras
Rep.: Câteva cuvinte despre primul disc.
O.T.: "Secretul Piramidelor" a fost lansat în august 1992 și s-a bucurat de o priză foarte mare la public, a fost nr. 1 la vânzări în compartimentul rock pe 1992, iar la vânzări generale a fost depășit doar de un singur album, cel al Madălinei Manole. Satisfacția mea este că am reușit să impun un stil muzical nou la noi în țară. În primul rând e primul disc instrumental rock, apoi e un disc cu tematică, un disc ce are la bază un story SF. Povestirea are menirea de a introduce melomanii în atmosferă. Muzica, fiind totuși instrumentală, poate da frâu liber imaginației, lăsându-i pe ascultători să-și imagineze și alte scenarii, "porțile sunt deschise" visării...
Rep.: SF-ul joacă un rol în preocupările tale contemplative?
O.T.: Bineânțeles. De mic am fost atras de opera scriitorului Jules Verne. Latura vizionară a cărților lui m-a marcat. Mă gândesc că aceste previziuni care mie mi se par normale acum, atunci trebuie să fi avut un alt impact, un impact care ține de domeniul visului, de domeniul fantasticului. Mi-am dat seama că genul de artă care m-ar prinde cel mai bine ar fi SF-ul. El prinde foarte bine la tineri și părerea mea este că această artă ajută omenirea în drumul ei spre progres.
Rep.: De altfel și fanii muzicii tale sunt tineri...
O.T.: E normal, deoarece această categorie este cea mai valoroasă, sunt oamenii pe mâinile cărora rămâne planeta Pământ de mâine, sunt cei care trebuie să aducă ceva nou, vârful unei piramide ale cărei baze au fost puse acum câteva mii de ani, piramide ale căror civilizații s-au surpat. E important ca noi să înțelegem pe ce baze am pus civilizația noastră și ce trebuie să facem ca să nu se surpe. Coperta discului chiar sugerează acest lucru. Sunt niște piramide care pe undeva se surpă, dar totuși ele stau într-un fel de echilibru instabil și sunt ținute de către un fulger - un potențial energetic - care pornește de undeva din sigla "Octave", din litera "A" a siglei, din alfa - începutul - și această energie, spun eu, ar putea fi de natură spirituală, fiindcă-i vorba de muzică. Liantul între cărămizile piramidei - pentru că ori ce civilizație eu așa o privesc, ca având o bază de unde pornește și o culme unde ajunge, liantul ar fi de natură spirituală și acest prim disc, "Secretul piramidelor" are un mesaj clar, în ciuda faptului că multă lume m-a întrebat: "Da' pană la urmă, dom'le care-i secretul piramidelor?" Secretul se află în titlul ultimei piese de pe album, piesa care se cheamă "Veșnicie". Unul dintre autografele pe care îmi place să le dau este "Cine crede în veșnicie a descifrat secretul", evident este vorba de secretul piramidelor.
Rep.: Ce te-a determinat să alegi un astfel de subiect ?
O.T.: Doua cărți ale unui ziarist englez, Paul Brunton - "India secretă" și "Egiptul secret". Conexiunile făcute de autor între India, Egipt, Biblie, Yoga, SF m-au marcat în mod deosebit. Dovada: "Secretul Piramidelor". Paul Brunton e un fel de Toma Necredinciosul care a încercat să se convingă personal de anumite intuiții în ceea ce privește originea piramidelor, a Sfinxului, Potopul, civilizațiile vechi, abordându-le totodată din punct de vedere științific.
Rep.: Acorzi mult timp lecturilor SF?
O.T.: Nu foarte mult. Timpul meu e ocupat aproape în totalitate de ceea ce fac eu în muzică. Nu gust SF-ul de gang, kitsch, gen "Captain Power" ci SF-ul filosofic gen "Dune". Sunt pentru artistul SF care este bine documentat, îmbinând imaginația cu conotații reale. SF-ul nu e ceva de consumație, rolul lui ar fi să ne silească pe noi, locuitorii actuali ai acestei planete, să ne dezvoltăm imaginația, dar într-un sens constructiv. SF-ul trebuie să pregătească, din punct de vedere psihologic, pentru ziua de mâine. Un bun creator SF trebuie să învețe din felul în care gândea un autor similar acum 50 de ani, despre zilele noastre și să găsească modalitatea de prognoză cea mai eficientă. Uite, în muzică, de exemplu deschizători de drumuri au fost Tangerine Dream, Kraftwerk, Vangelis. Kraftwerk au generat un curent întreg, tot ce se cheamă muzică electronică. Nu stiu cum se face, dar toate acestea pleacă de undeva de aici, din Europa. Mie, ca artist, tot din Europa (de Est) îmi dă foarte multă încredere că noi, cei de aici, mai din Orient, avem predilecție spre genul acesta. Păcat că nu dispunem de tehnologia și resursele financiare ale celor de peste Ocean, deoarece mi-ar fi plăcut foarte mult ca muzica acestui disc să o montez pe imagine de film SF, dar ca să pui în operă un film SF îți trebuiesc foarte mulți bani. Un film ca "Războiul stelelor" - un mega kitsch în fapt - înghite sume colosale.
Rep: Nu trebuie să uităm că cele mai interesante videoclipuri sunt cele SF.
O.T.: Sigur poate peste câteva zezi de ani se va ajunge și la noi la astfel de performanțe.
Rep: Să fim optimiști!
O.T.: Mai devreme nu văd, aici, la noi...
Rep: Eu m-aș hazarda să fac niște afirmații care sunt mai mult niște doleanțe: aș vrea să văd primele videoclipuri SF pe muzica Octave.
O.T.: Si eu aș dori. Am încercat cu TVR, dar tot ce s-a putut obține a fost o vagă impresie de SF...
Rep: E un început totuși.
O.T: Mă bucur că dupa Revoluție au apărut multe cenacluri SF, foarte multe publicații, deci un interes major pentru viitor. Acest interes l-am mai întâlnit, de exemplu, și în anii '70, în revista "Știință și Tehnică" și acolo era o emulație de SF, literatură, artă, știință.
Rep.: Se pare că generația actuală de creatori a ajuns să spună azi câte ceva datorită acelor lecturi...
O.T.: Da, dar e păcat că mulți se orientează spre un SF extremist, de imaginație pură, sau hard-SF. Ca o comparație cu muzica rock ar fi heavy, speed, trash, curente dure ce trezesc simțurile, dar neglijează latura psihologică.
Rep.: Nu trebuie să limităm genul la o anumită direcție. Ca și în SF, trebuie să existe o diversificare pentru toate gusturile.
O.T.: Dar e importantă direcția. Cei din '70 erau mai visători, mai încrezători în ziua de mâine, cei de azi am văzut că se orientează mai mult spre lucurile imediate. Nu știu..., să ne aducă ceva anul 2000?
Rep.: Vom trăi și vom vedea. Si părerea mea e că oamenii de atunci erau mai visători.
O.T.: Și ceva mai naivi. Raportat la muzică, există acel curent "flower-power" care oferea niște soluții frumoase - "Make love, not war"- dar acest mesaj s-a pierdut cu timpul, probabil a intervenit aici banul...
Rep.: Poate și mersul civilizației...
O.T.: Poate, dar, vezi tu, uite muzical, mie nu-mi place la ce s-a ajuns în muzica rock. Nu s-au dezvoltat acele linii la care ajunseseră atunci un Emerson Lake & Palmer, Yes, Genesis, au rămas culmi neegalate pâna azi!
Rep.: Ba există continuatori!
O.T.: Marillion...
Rep.: Unul e cel cu care stau de vorbă. Eu, ca ascultător, am remarcat la Octave și unele influențe ale unor "lecturi" muzicale. Jon Anderson ("Olias Of Sunhillow") e foarte pregnant în muzica ta, ce continuă totodata un "Yes", o "Magma"...
O.T.: Acestea sunt albumele mele de suflet cu care am crescut, deși nu fac parte din acea generație, eu luând contact cu rockul în '80, prin ACDC, Priest, Iron Maiden. În schimb vizionarea filmului "Ultimul Vals" m-a marcat. Aici se prezenta o întreagă generație a anilor '60-'70 - The Band, Bob Dylan, Ronnie Wood, Ringo Starr, Eric Clapton. Am văzut filmul de șapte ori (aveam vreo 17 ani). M-au impresionat cuvintele lui Robbie Robertson: "Filmul nostru reprezintă mai mult decât un concert de adio, reprezintă sfârșitul unei epoci și începutul alteia în muzica rock." Era un fel de predare de ștafetă. Urmau după ei Queen, Genesis, Yes, Purple, Zeppelin.
Rep.: În concepția ta ăștia erau cei tineri...
O.T.: Păi da, urmau după "bătrâni". Atunci erau socotiți tineri. Mai spunea Robbie: "Noi am muncit să creem această muzică, să aducem muzica rock aici. Aveți grijă ce faceți cu ea". Din păcate însă... nu prea au avut grijă. Nu știu dacă este vina cântăreților, a producătorilor sau a tinerilor ce ascultă muzică, a celor peste 600.000 de inși adunați la Woodstock, o mulțime ce avea un singur deziderat, o singură dorință. Asta mă duce cu gândul la ce s-a întamplat la noi, la Revoluție, când ne-am adunat cu toții în stradă pentru o singură idee și am fost de comun acord într-un singur lucru: Să-l dăm jos pe Ceaușescu. Uite c-am reușit s-o facem, dar mai departe nu ne-am înțeles, fiecare a vrut altceva și acest lucru ne-a dezmembrat. Mi-am dat seama ce-ar însemna ca, să zicem, câteva milioane de tineri din întreaga lume să fie de acord într-un singur punct, să se strângă și să se ducă în fața oricărui Parlament, oricărui sistem politic și să-și spună punctul de vedere. Ar învinge!
Rep.: Exact finalul apoteotic din opera-rock "Hair".
O.T.: Tineretul nu-și dă încă seama de forța pe care ar putea-o avea unirea aceasta în jurul unei singure idei. Acest lucru nu se poate face decât prin comunicare, și ce altă comunicare ar fi mai la îndemână decât muzica rock? E prezentă prin toate posturile de radio, de televiziune, de sateliți. Lucrul acesta ar putea duce la nașterea unui curent filosofic nou, a unei noi religii. Se vede clar că trebuie să facem ceva, se apropie anul 2000 și trebuie să schimbăm ceva. Mișcările politice care au avut loc în ultimii ani ne-au șocat pe toți, nu se gândea nimeni c-o să se termine cu comunismul și că o să ajungem la ce-am ajuns acuma - să stăm și să bem "Coca Cola" sub o umbreluță cu același nume și să vedem pe postul național TV pe Bon Jovi sau Led Zeppelin!
Ar trebui să profităm de schimbare deoarece suntem, în sfârșit, liberi! Din păcate, oamenii uită că cel mai important lucru este libertatea. Cea mai veche dispută filosofică a fost delimitarea dintre bine și rău. Eu cred că în social, ca și în muzică, aprecierea nu poate fi făcută decât verificând-o în timp. Dacă sistemul social sau muzica a dus în timp la evoluție, înseamnă că e bun (bună). Single-ul acesta se cheamă "Mai e de urcat o treaptă" pentru că nu contează nici treapta cutare, nici cel ce o urcă, ci important e pasul, urcușul, evoluția.
Reporter: Viorel Pârligras
Articol: Octave în exclusivitate - Rockul nu înseamnă numai dat din cap
Octav Teodorescu este, fără îndoială, o prezență inedită în peisajul muzical românesc actual. Muzica sa unică prin sonoritate, dar și prin mesaj, prin aura de mister, i-a mirat dar si contrariat pe mulți. Octav a acceptat ca, în exclusivitate, să ne acorde un interviu pe care vi-l prezentăm.
Rep: Aș dori să începem acest interviu cu o întrebare care ține de perioada îndepărtată a vieții tale: ce amintiri ai din copilărie ?
Octav Teodorescu: Îmi amintesc cel mai bine orele de muzică de la școală, când ascultam muzică simfonică. Pe atunci nu înțelegeam - acum sunt mort dupa muzică simfonică ! - și mă uitam pe pereți toată ora. Aveam notele cele mai mici și eram cel mai neatent elev!
Rep: Cum a apărut "OCTAVE" ?
O.T.: Ideea de a cânta muzică rock mi-a venit, după cum e și normal, pe la 16-17 ani. Pe vremea aceea circulau pe la noi prin clasă fel de fel de discuri de muzică. Mai ascultam și topul "Metronom" de la Europa Liberă ce cuprindea toate noutățile muzicale din Vest - și au mai existat și anumite evenimente care m-au marcat și care m-au convins să cânt rock - ca de exemplu concertul Suzi Quatro din 1980 de la București sau filmul "Ultimul vals", care ilustrează concertul de adio al trupei The Band. Atunci am înțeles că rock-ul nu înseamnă numai dat din cap, ci că acesta are și un mesaj - cel mai important lucru, după părerea mea. Am înțeles că rockerii sunt acei tineri care sunt "împotrivă" pentru a-i face pe cei de mâine să fie "pentru". De la aceste constatări și până la fondarea unei formații a fost un mic pas - cumpărarea unei chitare.
Rep: Cum ai descoperit acest instrument ?
O.T.: Pe la 8-9 ani părinții m-au pus să fac vioară, dar se pare că aceasta nu era instrumentul adecvat temperamentului meu. Chitara mi se potrivește. Încă de la primele melodii rock ascultate - cele din repertoriul ACDC, Thin Lizzy, Aerosmith - mi-am zis că voi fi chitarist. Chitara e unul din instrumentele fără de care rock-ul nu poate exista. Este "inima" unei formații.
Rep: Ce reprezintă anii 60 pentru tine ?
O.T.: Perioada de început a Rock'N'Roll-ului, ani de care generația mea a fost vitregită. Tinerii de atunci au făcut pași mult mai mari decât cei de acum. De ce ? Pentru ca ei erau uniți, trăiau împreună efectele unui război.
Rep: Și atunci ce părere ai despre actuala reântoarcere muzicală, și nu numai - la anii aceia, despre așa numita "Hippie revival" ?
O.T.: Poate fi interpretată și ca o criză, datorată neputinței tinerilor de a-și crea un "eu" propriu, dar și o stratagemă a producătorilor de a mai scoate ceva bani. Poate și rezultatul unui fenomen ciclic de reântoarcere.
Rep: Ce alte pasiuni mai ai, în afară de muzică ?
O.T.: Citesc mult (Dostoievski, filozofie indiană), mă uit și la MTV, dar nu la orice - îmi place la nebunie Ray Cokes! Îmi place și SF-ul și mă uit cu plăcere la Star Trek - un serial foarte bun, după părerea mea, făcut parcă de psihologi.
Rep: Cum vezi muzica românească actuală ?
O.T.: La un nivel foarte scăzut! Datorită lipsei financiare, dar și lipsei educației muzicale atât a celor ce fac muzică, cât și a celor care o consumă. Pentru prima categorie, regula este următoarea: Le ești prieten atâta timp cât nu le ești concurent ! În caz contrar ...
Rep: Spre ce crezi că se îndreaptă muzica mondială ?
O.T.: Cred că spre declin. Rock-ul a evoluat mult ca mesaj, iar muzica simfonică se află într-o mare criză. Ai ajuns să crezi că la un spectacol cu astfel de muzică, cei din sală sunt rudele celor de pe scenă! Cred că în viitor o să câștige teren lucrul pe computer - asta chiar îmi amintește de o excelentă emisiune de radio, "Acei oameni minunați și mașinile lor cântătoare", în care se discută despre muzica unora ca Vangelis, Kitaro, Jean-Michelle Jarre. Din păcate unii muzicieni au ajuns să fie stăpâniți de "mașinile cântătoare", a apărut muzica techno. Important pentru tineri este să existe comunicare, să existe o unitate de idei. Cadrul este deja creat, computerul e un lucru extraordinar. În mod sigur, generația de mâine va avea atuuri.
Rep: Ce înseamnă pentru tine fanii ?
O.T.: Să știi că m-am uitat pe casetele video de la toate cele trei lansări de disc Octave și pot să-ți spun ca cei din 1994 sunt cu totul alții față de cei din 1992. Pentru mulți, muzica e o chestiune de modă, de moment, alții sunt prinși în angrenajul vieții. Puțini sunt cei care pot să treacă de tinerețe cu crezul muzical păstrat, ca de exemplu Florian Pittiș!
Rep: În final spune-mi care este "secretul" "porților" "libertății" ?
O.T.:A fi liber stă în puterea voinței tale. Exista o noțiune la îndemâna omului, prin care acesta poate ajunge la libertate și aceasta este voința. Stă în puterea voinței noastre să fim liberi, să ne despărțim de existența materială, de lucrurile efemere.
Articol: Octave și o noue filozofie: femei motoare computere - Reporter: L.N.
Octavian Teodorescu, mult mai bine cunoscut iubitorilor de muzică rock sub numele de "Octave", a fost din nou oaspetele redacției "Liceenilor". Ce noutăți ne-a mai adus? Păi, să vedem.
Așadar, ce e nou despre "Octave" ?
- Pai, faptul că am scos patru albume nu mai este o noutate. Pe primele trei le-am reunit, în 1995, pe un dublu compact disc, primul de acest gen din România, sub simplul nume "Octave". Cel de-al patrulea este puțin mai special: se numește "I Se Spunea Visătorul", a apărut în 1996 și este realizat în totalitate pe computer. Pe acest album nu apare nici un instrument clasic, totul fiind realizat cu ajutorul tastelor, al ecranului și al imaginației mele.
Câte videoclipuri au fost realizate pentru noile piese ?
- Am deja trei realizări video ale pieselor "Certitudinea miracolului existenței", "Doar pentru totdeauna" și "Lumina viitorului promis". Toate cele trei videoclipuri sunt de fapt minieseuri cinematografice. Ultimul este cu totul inedit, căci eu sunt actorul principal în această minipoveste și tot eu semnez scenariul, regia și montajul. Numele cel mai potrivit al acestui gen de expresie ar fi schița. El chiar face referire la două dintre schițele lui Caragiale ("Diplomație" și "Triumful Talentului"). Titlul se potrivește foarte bine atmosferei social politice actuale. Este o critică la adresa eternului feminin românesc din perioada de tranziție, la adresa gradului de compromis pe care româncele îl fac în drumul către glorie și bani.
Am auzit că te pasionează "fenomenul" Internet.
- Da, tocmai de aceea toate videoclipurile mele vor fi lansate pe Internet, pe pagina pe care o am din luna aprilie. Cred că acest nou mijloc de comunicare va schimba societatea în ansamblul ei. Pe Internet, fiecare își poate alege absolut ceea ce își dorește. Va dispărea manipularea, iar calitatea va avea mai mult de câștigat.
Filosofia femei, motoare, computere, întru-un cuvânt, noua filosofie "Octave" a început să se facă cunoscută. Vorbește-mi despre ea.
- La prima vedere poate părea vulgară dar este o filosofie pe care eu o dezvolt și care ține de viitor. Pe scurt începând cu sfârșitul, computerul înseamnă cunoaștere. Este un lucru pe care omenirea și l-a dorit dintotdeauna. Acum, când îl are, ultimul lucru care i-a mai rămas de învins este spațiul. Și ajung la motoare, căci simbolul cel mai potrivit pentru forță este motorul. Cand spui Harley Davidson, spui libertate, spui rock. Dar spunând motor, nu mă gândesc exclusiv la motociclete, ci la ori ce formă a acestuia. Ideea este că ne trebuie forță mecanică, pe langă cunoaștere, pentru a domina materia.
Și au mai rămas femeile.
- Da, deși a devenit o certitudine că în curând funcția biologică a femeii, deci cea mai importantă motivație a existenței ei, poate fi înlocuită de eprubetă, rămâne totuși sentimentul matern, fără de care un copil nu se poate dezvolta normal. Oricât s-ar strădui un bărbat, el nu poate să încerce și să manifeste acest sentiment. Așa că păstrăm în continuare femeia ca sursă a tuturor lucrurilor rele de pe pământ, dar și a celor bune: cum ar arăta poezia, muzica, literatura, fără femei? Groaznic. Cam asta ar fi.
Și acum despre liceeni sau, mai bine zis, pentru liceeni ce ai de spus ?
- Deși am aproape 35 de ani, am păstrat entuziasmul vârstei de liceean, lucru care ar trebui să încercăm să îl facem cu toții. Comparativ cu impresionanta unitate de idei a tinerilor din generația '70 (cel mai bun exemplu sunt evenimentele de la Woodstock), sau cei din '90, care au făcut de fapt Revoluția și pe care îi iubesc, mărturisesc cu părere de rău, că liceenii de după '90 nu pot fi caracterizați drept o generație zid. Ceea ce le reproșez este că nu au nici un ideal comun. Ei nu vor nimic, nu sunt uniți, sunt adepții psihologiei selfish, care este o psihologie de masă, caracteristică societății actuale. Își aleg prietenii în funcție de posibilitățile materiale, iar această tendință este cauzată în primul rând de teribilism. Dar mai grav decât asta este că sunt complet dezorientați. În acest sens dau vina pe mass-media, care i-a îndopat cu surogate în perioada în care ei încă își caută propria personalitate. Vina nu este a lor, ci a valorilor care sunt promovate în societatea românească actuală și care le influențează comportamentul. Este foarte ușor să manipulezi un tânăr de 16 ani.
Părerea mea este că generația de azi este foarte nedefinită ca aspirații și personalitate. Dar am încredere în puterea lor de discernământ și, în mod special, am încredere în generația viitoare.
Reporter: L.N.
Articol: Interviu cu Octavian Teodorescu "Eu nu fac muzică, eu sensibilizez conștiințe I" - Reporter: Rocker
Știu că ești propriul manager, cum ai devenit și de ce?
- Din necesitate. De fapt, evoluția muzicii rock, genul ăsta de personaje au denaturat mult fenomenul, împingându-l spre profit maxim în detrimentul mesajului artistic, din diverse motive comerciale ale acestei muzici.
Veniturile tale sunt numai din muzică sau muzica este un hobby?
- Trăiesc numai din muzică, modest ce e drept. Nu m-am îmbogățit pe de urma ei, nu am ales muzica pentru a face bani. Sunt două concepte: 1. banii nu pot niciodată cumpăra gloria; 2. dar gloria poate aduce la un moment dat banii.
Pentru mine muzica este mai mult decât un hobby. Un artist în genere este un individ cu un anumit potențial; el trebuie să-și găsească o modalitate de exprimare, punte către semenii lui în scopul unei evoluții a conștiinței. Muzica fară idee e pur și simplu muzică, adică un "lucru care ne gâdilă în mod plăcut ideile, eu nu vreau sa gâdil urechi, ci să sensibilizez conștiințe"
Pentru Kant muzica este forma cea mai evoluată a artei. De ce ai ales muzica?
- Fiindcă în muzică se poate minți cel mai puțin, se vede imediat dacă ești fals (la figurat). Dacă după cuvinte te poți ascunde (politicienii vă pot dovedi ușor acest lucru), dacă în pictură poți nuanța prin griuri culorile, în muzică făcătura se vede.
Cum ai ajuns la calculator?
- Pentru a-mi reproduce cât mai fidel ideile muzicale am fost obligat să-mi aleg ca prieten de lucru computerul, el fiind cel care se poate modela perfect personalității mele artistice, mi-o poate amplifica spre orizonturi la care n-am visat niciodată. Posibilitățile lui sunt practic infinite, trebuie doar să te împrietenești cu el, lucru care se întâmplă de altfel cu ori ce alt instrument muzical. Cei care și-au luat computerul și-și imaginează că el va cânta singur se înșeală amarnic. Este același lucru ca și cum te-ai așeza în fața pianului (până la apariția computerului fiind considerat instrumentul ideal pentru compoziție) și a avea pretenția să compui ceva similar cu Simfonia a V-a a lui Beethoven.
Calculatorul este sclavul perfect, el execută cu sfințenie (chiar cu prea multă, de aici ideea că este inuman) tot ceea ce îi spui tu. În nici un caz el nu are capacități creative, posibilele variante pe care el ți le poate propune sunt de fapt tot cunoaștere umană introdusă în softul respectiv.
Ești printre puținii muzicieni români care au pagină pe internet, ce amănunte poți da cititorilor noștri?
Adresa este http://www.pcnet.ro/octave; E-mail octave@com.pcnet.ro
Articol: Interviu cu Octavian Teodorescu - "Eu nu fac muzică, eu sensibilizez conștiințe II" - Reporter: Rocker
- Ce este Internetul
- Internetul este un sistem de comunicare interactiv a cărui idee datează din 1960 și este replica americanilor vis-a-vis de lansarea primului satelit artificial al Pământului lansat de ruși. Scopul rețelei era pur militar și urmărea o mai bună comunicare și coordonare între diverse puncte cheie. Gândiți-vă ce ar fi însemnat pentru generația '60 comunicarea pe care o oferă rețeaua Internet.
Organizatorii concertului de la Woodstock se așteptau la circa 10 000 participanți și au fost
600 000! Raportul vorbește de la sine despre incapacitatea de estimare a fenomenului.
Ei și-au dat seama atunci că nu sunt singuri! Nu trebuie să mai existe încă un Woodstock pentru a putea strânge în jurul unei idei 600 000 de inși. Rețeaua Internet, fiind una interactivă, poate polariza atenția a milioane și chiar sute de milioane de "utopici". "Imaginați-vă o lume fără continente, fără țari, fără frontiere." Spuneau hipioții atunci. Părea ceva de domeniul fantasticului, dar astăzi sunt rupte exact aceste bariere care țin de așezare geografică, de limbă, cultură, religie. Manipularea prin mijloace mass-media va fi din ce în ce mai puțin posibilă fiindcă Internetul va îmbina toate cele trei moduri de exprimare: scris, audio, video. Fiecare va putea verifica personal și cu ușurință veridicitatea celor afirmate de către anumiți factori responsabili. Fiecare va putea da o replică sau își va putea alege domeniul de care este interesat pentru comunicare sau cunoaștere.
- La ce lucrezi acum?
- Lucrez la un album care este dedicat ideilor de mai sus. Voi folosi keyboards, computerul și multă imaginație. Sursa principală de inspirație: femeile (asta ca să păstrăm totuși și o latură umană, importantă în tot acest proces de creație, supercomputerizat).
Autograf: Pentru cititorii Jurnalului de BUCUREȘTI de la OCTAVE - VISELE DEVIN REALITATE DOAR ATUNCI CÂND POȚI ÎNVINGE "FRICA DE NECUNOSCUT"
A consemnat ROCKER
Articol: Un visător cu capul în nori, dar cu picioarele pe pământ - Reporter: Laszlo Kallai
OCTAVIAN TEODORESCU (Octave)
Cum ai caracteriza tu un visător?
Pentru mine noțiunea de visător nu se confundă cu cea de utopist. Visătorul, în opinia mea, trebuie să fie un individ, metaforic vorbind, "cu capul în nori, dar cu picioarele pe pământ".
Una dintre cele zece piese de pe albumul tău, lansat de curând poartă numele de Generația Fericirii. Să înțelegem că în imaginația ta există o asemenea generație?
Una dintre piesele muzicale simbol ale generației anilor '70, generația flower-power, este Imagine de John Lennon. Imaginați-vă o lume fără țări, fără continente, fără frontiere, imaginați-vă că toți trăiesc pentru azi. Veți spune că sunt un visător, dar se pare că nu sunt singurul. Sensul acestor cuvinte părea o utopie în perioada respectivă. Nici unul dintre politicienii de atunci nu își putea imagina că nemții îi vor pupa pe ruși sau pe americani și vor lupta pentru cauze comune. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că zidul dintre Est și Vest va cădea odată, și, cu toate acestea astăzi există Comunitatea Europeană care, de fapt, ca principiu, este utopia unei generații de visători, alias John Lennon.
Crezi totuși că fericirea poate fi conștientizată de toți oamenii, în același fel?
Evident că nu! Fiecare își imaginează propria fericire altfel. Unii prin prisma prosperității materiale care, după opinia lor, este și sursa generatoare a fericirii spirituale, iar alții, care privesc ideea de fericire prin prisma bogăției spirituale interioare. Din păcate cei din urmă, care nu pun accent pe latura materială a satisfacțiilor sunt foarte puțini. Pentru a creea senzația de fericire a unei societăți de acest gen trebuie să oferi în primul rând, o bază materială solidă. Dar, trebuie reținut că numai confortul material nu este suficient pentru definirea stării de fericire. Pentru a fi fericit este de ajuns să poți gândi liber, fără opreliști. La rândul lui acest sistem de gândire poate genera cealaltă latură a fericirii, cea materială. Dacă spiritul este liber, el poate, prin acumularea energiilor ce apar din această stare, să ducă la îndeplinirea oricărui vis. Mai întâi trebuie să vrei, iar putința vine de la sine.
Muzica este un produs cultural. Ce importanță consideri că are cultura într-o societate?
Se știe din cele mai vechi timpuri că emblema unei societăți, barometrul care indică gradul ei de evoluție, în contextul istoric, este cultura. Dacă vrei să testezi potențialul unui popor, rafinamentul lui, personalitatea lui, adaptabilitatea lui la nou, puterea lui de creație și gradul de civilizație, întotdeauna cel mai elocvent este să faci referire la cultura lui. Din studiul istoriei se poate vedea cum popoarele cu o cultură puternică s-au impus și au dominat pe cele cu o cultură mai slabă.
Totuși, cum apare ideea de comunicare despre care vorbește John Lennon, în cazul în care fiecare națiune are propria ei cultură?
Simplu! Punțile sunt deja create. Toate radiourile, televiziunile din lume difuzează muzică. Ideea de manifestare artistică era în antichitate identificată cu ideea de amfiteatru: sute de mii de oameni strânși în jurul unei scene. Astăzi acest amfiteatru s-a lărgit enorm putând adăposti miliarde de oameni simultan. Scena nou creată în jurul căreia se strâng acești oameni se numește astăzi televizor, radio sau mai nou computer. Muzica este nelipsită de pe aceste canale de comunicare. Față de celelalte genuri de manifestare, muzica este un limbaj foarte ușor de abordat. Ea transmite mult mai multe decât pot transmite cuvintele care, de cele mai multe ori, sfârșesc prin a deveni niște teorii plictisitoare. În special muzica rock are calitatea de a transmite foarte direct. Muzica rock nu trebuie să sune peste tot la fel. Varietatea stilistică și flexibilitatea ei în funcție de zona din care provine nu pot decât să dea acestui patrimoniu cultural universal mai multă culoare și expresivitate. Oriunde ar fi, în ori ce limbă s-ar cânta, de oricine ar fi ascultată, ea transmite aceeași idee. De fapt rockul este mai mult decât muzică, este o stare de spirit, o alternativă existențială pentru cei care preferă schimbarea, nerenunțând la tradiție.
Ce șanse crezi că are rock-ul românesc de a se impune pe piața internațională în noul context geopolitic?
De regulă acolo unde politica își bagă coada apare și o politică de promovare a produselor culturale. Cei care vor să domine politic au tendința firească de a domina și cultural. Piața est europeană este invadată de produse muzicale occidentale, ce tind să le anihileze prin concurență pe cele autohtone. Singura soluție de impunere în fața lor este egalizarea parametrilor tehnici ai acestor produse și, lucrul cel mai important păstrarea originalității creative. Sperăm ca, până la atingerea acestor doua deziderate, muzica românească să nu fie asimilată de către produsele muzicale occidentale. Sper ca muzica românească să-și găsească acea doză de personalitate necesară pentru a atrage atenția opiniei publice mondiale. Una dintre piesele de pe albumul meu se cheamă Lumina Viitorului Promis. Sper ca lumina pe care ne-au promis-o politicienii de azi nu se va transforma în întuneric. Și sper că nu vor uita că, pe lângă schimbările economice promise, trebuie operate și schimbări majore în sistemul de cântărire valorică a produselor culturale și în sistemul de promovare a lor.
Reporter: Laszlo Kallai
Articol: Octave Muzica lui începe acolo unde se termină cuvintele - Reporter: Mercedes Țițeica
De aproximativ doi ani, Octave a refuzat ori ce contact cu media, pentru că, spune el, "este nesinceră". Dar asta nu înseamnă că și-a părăsit fanii. Pentru ei a creat un site pe Internet (www.octave.ro), unde oricine poate găsi aproape orice informație despre el și muzica lui. Pot fi ascultate și noile lui creații care, din păcate, nu au mai fost lansate pe piață.
Octavian Teodorescu are 38 de ani și, de când se știe, nu a încetat nici o clipă să creeze muzică. Numai că a hotărât să nu schimbe nimic în stilul lui. Nu s-a transformat în creator de muzică așa-zis comercială, nu a intrat în politică și nu a sprijinit nici un partid.
A acceptat cu greu un interviu, și aceasta în urma promisiunilor ferme că nu-i vom adresa întrebări indiscrete.
Vom vorbi doar despre muzică, a precizat Octave
- De ce, Octave?
- Pentru că mă numesc Octavian, pentru că locuiesc pe strada Pariturii, la numărul 8, și pentru că octava este ultima treaptă dintr-o gamă, cea de-a opta.
- Ce-ai mai făcut în ultima vreme?
- În ultimii doi ani am rupt-o cu media, pentru că mi se pare nesinceră, și m-am axat pe Internet. Este un mod de comunicare completă. Aminți-vă de sloganul "Cu televizorul ați mințit poporul". O imagine filmată nu este suficientă. Internetul ar trebui să fie accesibil oricui, pentru a fi corect informat.
- Compui de mult timp pe calculator?
- După Secretul Piramidelor, din 1992, Visătorul, în 1996, a fost primul album de acest gen, la noi. De altfel, eu am promovat muzica pe calculator. Am spus atunci, în '96, când prea puțini se încredeau în acest mijloc de creație, că acest disc îi va scoate pe mulți la pensie. Și așa a fost. Acum calculatorul este indispensabil.
- Ce părere ai despre ce se întâmplă acum în muzica noastră? Despre succesul manelelor?
- Maneaua la noi exista, dar acum este adusă din Turcia. Sunt niște mixuri care nu că nu sunt inspirate, dar sunt total greșite. Nu-mi place muzica actuală. Folclorul nostru este variat, colorat, bogat și el reprezintă seva. În momentul în care îți pierzi rădăcinile, uiți cine ești. Folclorul nostru s-a pierdut pe undeva. Nici măcar nu ar trebui mediatizat acest gen de muzică, pentru că subcultura se hrănește singură. Chestia asta este făcută de cineva cu un anumit scop.
- Crezi că există vreo legătură cu viața politică de la noi?
- La noi este o politică dilentatistă. Funcționează perfect sloganul lui Cezar: "Dezbină și stăpânește!" Vorbeam despre acea muzică...
- Dar cu genul acesta de muzică se scot foarte mulți bani.
- Da... Încă trăim în perioada capitalismului, care înseamnă bani. Acum putere înseamnă bani, dar, peste zece ani, și o să apucăm și noi asta, valoarea va fi cunoașterea. O să urmeze perioada spiritului. Oamenii vor înțelege că ăsta este scopul vieții: acela de a acumula experiență, cunoaștere.
- Spune-mi câteva cuvinte despre muzica ta. La ce te-ai gândit când ai creat-o?
- Muzica rock este protestatară. Mă gândesc la adevăratele valori, la ceea ce ar trebui să știm. Ca formă de comunicare, muzica este cea mai subliminală. Acolo unde se termină cuvintele, începe muzica... Secretul Piramidelor... M-am gândit la veșnicie, la dorința omului de a lăsa ceva în urma lui. Piramida simbolizează evoluția. Pe coperta albumului este Sfinxul. Corpul de leu și capul de om simbolizează acest plus pe care omul, prin cunoaștere, îl are în fața animalelor. La Porțile Iubirii este o pledoarie pentru religia creștină. Dulce Libertate a fost compus pentru ideea de libertate sub toate formele ei.
- Ce vei face în viitor?
- Muzică. Nu contează unde. Am trăit 38 de ani la Răsărit, următorii 38 de ani aș vrea să îi trăiesc la Apus.
Reporter: Mercedes Țițeica
Articol: I se spunea VISĂTORUL - Reporter: Carmen Ciulacu
Lumea trebuie să înțeleagă că nu este de ajuns să-ți faci un sit pe Internet, trebuie să comunici. Internetul este viitorul !
Planeta Internet - Vă propun pentru început să ne povestestiți de unde această pornire spre internet, și de unde a venit acest imbold pentru crearea muzicii electronice?
Octavian Teodorescu - Totul a început în urmă cu un an, când un prieten al meu m-a obligat să fac acest sit pe Internet. Trebuia să fac acest lucru din 1996 când am lansat albumul "I Se Spunea Visătorul". Înainte de acesta am avut trei albume și anume: "Secretul Piramidelor" (1992), "La porțile iubirii" (1993) și "Dulce Libertate" (1994). Mi-am spus, că într-o zi am să fac un album numai sintetizatoare. Pe atunci computerul era o chestie de domeniul fantasticului. Primele trei albume sunt realizate tot cu un fel de computer, dar acest album este o ambiție proprie. Am vrut să dovedesc că peste modalitatea de exprimare primează ideea. Un alt individ ce cochetează electronic este Alan Parsons, fost inginer de sunet la Pink Floyd, care a revoluționat cu albumul "Dark Side Of The Moon".Într-un monolog de introducere el spunea că: "muzica fără idee este pur și simplu muzică", așa cum a fost ea concepută inițial în perioada preclasică, un covor sonor pentru a ciocni o cupă de șampanie, a purta o discuție sau pur și simplu ca o conveniență despre culte. Apoi el a scris un album intitulat "Tales of Mystery and Imagination" care are ca punct de pornire cartea cu același nume a celebrului scriitor Edgar Alan Poe.
Odată cu Mozart, Beethowen, muzica depășește acest statut, muzica începe să fie creată pentru a fi ascultată, fără a mai dănțui pe ea, devine pur și simplu o hrană spirituală.
- Muzica în timp a evoluat ...
- E adevărat că muzica de-a lungul timpului a evoluat foarte mult, în funcție de cerințele societății, dar ea a ținut întotdeauna pasul cu noile descoperiri tehnice. Dintre toate muzicile, rockul este cea mai nouă muzică și ea este strict legată de descoperirile acestui secol, s-a născut în acest secol, după război. Rockul este mai mult decât muzică, este o atitudine socială, este o revoltă, au creat-o acei tineri care după război rămăseseră fără părinți, fără un viitor. Erau generații nemulțumite, pentru că părinții lor, cei ce făcuseră războiul îi îndepărtaseră mult de idealurile lor și atunci ei au dorit să creeze o altă lume, un alt mod de a trăi care se opunea total celui conservatorist din prima jumătate de secol, care a dus la al doilea război mondial. Tinerii respectivi au fost prima generație care au adus ideea de comunicare. Aș porni de la piesa lui John Lennon, "Imagine", în care el spunea: "Imaginați-vă o lume fără țări, fără continente, fără frontiere, poate veți spune că sunt un visător, dar nu sunt singurul, declarația părea utopie totală la vremea respectivă.Nimeni nu își închipuia atunci că Zidul Berlinului va cădea, rușii, americanii și nemții se vor pupa, nimeni nu-și dădea seama că va apare ideea de Europă unită. De fapt ideile lor, ideile acelei generații. Tot ei generația '70, sunt cei care au muncit din greu și au dus la bun sfârșit ceea ce pe atunci părea un vis, computerul, iată astăzi este o realitate și din păcate nu toți îl percep așa cum trebuie.
- Nici măcar tinerii care fac parte din generația internet ?
- Probabil că generația actuală este oarecum șocată, este prea multă informație și nu este pregătită să o asimileze, să o stocheze, să o înțeleagă așa cum ar trebui. Eu am mare încredere în generația care vine acum. Cei care au acum 10-12 ani, cresc în casă cu computerul, așa cum noi am crescut cu televizorul. Sunt sigur că barierele care țin de spațiul geografic, de limbă, de cultură vor fi rupte.
- Internetul, a rupt deja o parte din aceste bariere, și-a creat o altă lume, o lume bazată pe comunicare. Cum găsiți internetul ca suport de comunicare al mesajului artistic, în cazul dvs. muzica?
- Așa cum am spus generația '70 a lansat aceste idei, dar societatea de atunci nu dispunea de resursele necesare pentru punerea lor în practică. Generația de atunci am numit-o generație de visători. Albumul meu "I Se Spunea Visătorul" este dedicat acestei generații. Anii '70 au adus o schimbare radicală în concepții. Era pentru prima dată când se punea accent pe descoperirile științifice și tehnice. Toate acestea erau argumente care dădeau speranță lumii că totul se poate schimba prin cunoaștere. Până atunci religia combătea această teorie, mergea pe principiul "crede și nu cerceta". Acum culmea este că am făcut o revenire la divinitate, dar înțeleasă sub altă formă, însă domeniul cunoașterii este strict legat de computer.
În viitor oamenii vor avea posibilitatea să se instruiască mai mult, cei care doresc vor avea acces la informații din domenii care până acum păreau inaccesibile.
Scrieri
- Care au fost formele de scriitură prin care a trecut muzica ajungând în zilele noastre la scrieri ... pe computer?
- Cele mai vechi forme de scriere muzicală sunt cele din Grecia antică, pe atunci muzica avea un caracter definit, foarte clar. Fiecare eveniment avea muzica lui.
Teatrul ca formă de manifestare artistică a fost creat în Grecia antică, era o îmbinare între cuvânt și muzică. Acest aspect s-a pierdut, cuvântul s-a putut păstra în scris, cu muzica a fost însă mai greu. Scrierea respectivă nu a ajuns la noi. Ideea de spectacol, de scenă, a apărut spre exemplu în comuna primitivă, când o femeie sau un bărbat a avut ideea să danseze în jurul focului, iar ceilalți s-au uitat și au bătut din palme. În Grecia antică sub forma amfiteatrului, a apărut pentru prima data ideea de scenă și de comunicare. Un grup mai mic de oameni, artiștii care aveau ceva de comunicat și amfiteatrul o așezare în trepte, unde încăpeau până la 1000-2000 de oameni interesați să privească ce făceau ceilalți. Asimilau mesaje artistice. De-a lungul timpului acest amfiteatru a evoluat, odată cu invenția lui Marconi, această cifră a depășit ori ce previziune. Acum Internetul, va mări această cifră. Scena devine de data aceasta virtuală, dar comunicarea este mult mai mare, deci amfiteatrul s-a mărit. Dacă un individ are ceva de spus este foarte ușor să spună întregii planete. Mijloacele de comunicare moderne au schimbat total ideea de comunicare.
Legenda regelui Do
- Dar să ne întoarcem la muzică și mai exact la scrierile muzicale ...
- Da probabil că atunci au fost primele scrieri muzicale. Poate sunt și mai vechi. De fapt muzica a mai fost legată de ceva în afară de teatru, de cântecele religioase. Preoții au o scriere proprie a cântecelor religioase. Primele baze ale scrierii muzicale de portativ cu cinci linii și cheia sol așa cum o cunoaștem noi, a fost în Italia. Există și o mică legendă a notelor muzicale, mai exact: era un rege bătrân pe care îl chema Do. El avea trei fii și trebuia să lase regatul unuia dintre ei. Și a spus: cine se va trezi mâine primul și va vedea soarele va moșteni regatul. Cel mai mic s-a trezit primul, s-a dus la rege și i-a spus: Do re mi fa sol la. Adica Do fă-mă rege, soarele este acolo. Iar regele a răspuns Si (adică da). În Germania școala muzicală are un alt sistem de notare.
Astăzi lucrul acesta se poate schimba, pentru că deja lucrurile care țin de muzica actuală sunt mult mai complexe și necesită mai multe informații pentru a stoca fidel un mesaj artistic. Practic muzica lui Mozart, lui Beethowen, lui Bach s-a conservat datorită partiturii muzicale și se observă că fiecare orchestră simfonică o interpretează altfel. Nimeni nu a putut păstra înregistrări de pe vremea aceea. Cred că muzica rock a câștigat foarte mult pentru că ea a avut ca suport invenția lui Edison - phonograful care a fost înaintașul discului. Mesajul a putut fi păstrat exact de la sursă.
De aici a început răspândirea mesajului muzical, oamenii având posibilitatea să asculte muzica nu numai în sălile de concerte dar și acasă. De exemplu, Elvis nu a părăsit niciodată America, dar cântecele sale au făcut înconjurul lumii datorită discurilor și au avut o influență asupra celorlalte genuri muzicale din alte țări. Am ținut să vorbesc despre rock pentru că de fapt e o punte. Rockul înseamnă comunicare. În cadrul soluțiilor pentru rezolvarea unor conflicte de criză, sociale, politice, economice, în istoria civilizației umane, un rol important l-a avut comunicarea. Multe conflicte s-ar fi evitat dacă ar fi existat comunicare.
- Dar computerul intervine cu un nou mod de scriere?
- Bineânțeles, dar asta nu înseamnă că nu păstrăm ceea ce a fost până acum, numai că această mașină - computerul - trebuie privită de toți contemporanii noștri ca o expresie a forței de exprimare umană. Trebuie privit ca un ajutor. Sunt foarte mulți aceia care pretind că această mașină îi va domina. Partitura va circula și pe internet.
A apărut ceea ce se cheamă MIDI (Musical Instruments Digital Interface), mici partituri, pe care fiecare și le va putea prelua, și va putea spune că sunt de pe sintetizatorul propriu sau de pe rețeaua proprie, depinde ce sunete va avea fiecare. Dar este un standard. De asemenea s-a mai introdus un standard, este vorba de General MIDI.
Muzica pe computer
Muzica are patru elemente care o definesc: înălțimea sunetului care așezate în succesiuni dau naștere la melodie, ritmul o succesiune de durate, cu fracțiuni destul de stricte.
În muzica modernă, muzica pe computer aduce nuanțe noi, mă refer la fracțiunile ritmului. Aceste lucruri pot fi realizate mai greu de om. Computerul poate ține minte amănunte, deci cantitatea de informație care ține de parametrii muzicii este mult mai mare și nu este nevoie să-ți mai bați capul cu ea, deci este o extensie.
A treia caracteristică este timbrul. Până acum ținea de instrumentul respectiv, o melodie într-un fel sună pe trompetă, vioară, violoncel sau pe alte instrumente pe care le-a utilizat omenirea de-a lungul timpului. Dar în momentul când faci o melodie sau concepi un ritm, până găsești varianta optimă pentru ceea ce dorești să exprimi îți trebuie mai multe încercări. Pe computer, cu ajutorul sintezei de sunet, poți să obții absolut ori ce timbru sau poți să creezi timbre care nu există.
Odată cu debutul muzicii electronice a apărut meseria de designer de sunet. Dare este destul de greu să te impui ca personalitate, având în vedere că lucrul este mai abstract decât sistemul clasic. Un alt element al muzicii pe care cei dinainte nu l-au luat în calcul este spațialitatea. Intr-un fel este să cânți într-o cameră de 2/2, în alt fel într-o sală din Milano și în alt fel în aer liber. Instrumentele respective au alta strălucire, și poate eu aș vrea ca în aceeași lucrare muzicală să am o interpretare în gen studio sau ca într-o sală mare. Aceștia sunt timpii care se pot obține prin sinteză, să-i dai orice fel de spațialitate sunetului respectiv. Să nu uităm că muzica este un efect psihic, cel care ascultă, profanul, ascultătorul de rând - nu știe prea multe, și atunci trebuie să te folosești de toate mijloacele ca mesajul artistic să atingă mai bine centrii conștientului și ai subconștientului. Acesta este scopul oricărui artist și muzica este regina artelor!
- Care este rolul internetului în comunicarea mesajului dumneavoastră artistic?
Siturile de muzică pe internet vor fi cu timpul cele mai accesate pentru că sunt cele mai la îndemână și ușor de receptat. Pe internet muzica câștigă față de celelalte genuri artistice. Muzica câștigă dimensiuni noi. În momentul în care lucrezi cu computerul, trebuie să rămâi numai tu, muzica ta și computerul. Computerul este o mașină rece, softul cu care lucrezi este tot o creație umană. Societatea actuală nu și-a dat seama că această mașină nu a fost creată numai pentru divertisment, ea a fost creată pentru a dezvolta creativitatea umană. Facilitează acest lucru în mod special pentru a diferenția omul de celelalte animale. Practic prin asta omul a reușit să domine Planeta pentru că a creat, pentru că față de celelalte animale a avut această capacitate.
Femei motoare computere
- Ultimul dvs. album este o creație muzicală pe care ați făcut-o cu ajutorul computerului. Cum s-a desfășurat ea?
- În momentul în care am rămas numai eu cu muzica mea, m-a obligat să gândesc muzica , mi-a fost foarte necesar ptr că am început să am o altă viziune despre ea, o viziune mai complexă. Ideea a fost Electronic Symphonic Rock, deci am reușit să îmbin elemente din tot ceea ce știam despre muzică. În videoclipurile mele mai nou dezvolt un nou concept filozofic: femei, motoare, computere. La prima vedere lucrurile nu ar avea nici o legătură unele cu celelalte. Eu am ales special aceste cuvinte cât mai sugestive și mai directe, pe sistemul pildelor biblice, pentru a fi mai pe înțeles.
- Ce înseamnă această triada de elemente ? Cum o explicați?
- Computerul înseamnă cunoaștere, un lucru pe care omenirea și l-a dorit dintotdeauna. Al doilea simbol pe care l-am ales este motorul, motocicleta, este doar un simbol. Este vorba de a doua direcție de dezvoltare a societății viitoare și anume a robotizării, care merge mână în mână și paralel cu epoca informatizării. Acesta este viitorul Planetei. Va trebui cineva să muncească, va trebui cineva să domine materia și aceștia vor fi roboții.
- Și care este rolul femeii în acest concept?
- Tot specialiștii în viitorologie susțin ideea că funcția biologică de reproducere a femeii, principala motivație a existenței ei, poate fi înlocuită de eprubetă. Clonarea este un subiect la modă dar este un pericol pentru că ne jucăm de-a Dumnezeu. Deși, femeia este sursa lucrurilor rele pe Pământ, totuși ea este și sursa tuturor lucrurilor bune, pentru că este ființa care insuflă primul sentiment de dragoste.
Cum ar arăta poezia, muzica, fără femeie ? Dacă societatea viitoare va ști să îmbine informatizarea, robotizarea și acest factor uman atunci totul va fi bine.
- Viitorul creației muzicale ar putea să înlăture factorul uman ? Ne-am putea trezi cu o muzică creată numai de mașină și atunci am putea să pierderm din frumosul acesteia.
- Toată muzica de astăzi, cea comercială, este făcută cu ajutorul computerului. Eu cred că noi am avea mult de câștigat, dar ideea viitorului este: om plus mașină. Computerul va schimba doar modalitatea de lucru. Fiecărui creator de muzică i se aduc niște atuuri în plus. Acum Internetul a adus noi posibilități de comunicare, de a te face cunoscut în lume, o șansă pe care nu o aveai înainte. După lansarea albumului meu am început să vad ce este cu Internetul, pentru că la început nu prea îmi dădeam eu bine seama ce se întâmplă. Mi-am făcut apoi o pagină de interent care este în patru limbi. Am introdus apoi și videoclipuri pe Internet, iar în curând vreau să mă mut cu totul pe Internet. Prin pagina mea am posibilitatea de a dialoga cu cei interesați. Un artist până acum era izolat față de public și nu avea un contact direct, avantaje pe care le aduce numai Internetul. Ca noutate pregătesc un videoclip numai cu imagini virtuale. Pentru producțiile mele viitoare vreau ca muzica să meargă paralel cu imaginea.
Interesant este că cei mai mulți vizitatori ai paginii mele sunt din străinătate. Intenționez să îmi fac conexiuni în toate colțurile planetei.
Articol: Informatica și muzica au multe puncte comune - Reporter: Mihaela Cârstea
Afirmația din titlu poate stârni multora nedumerirea și neâncrederea. Ce similitudini pot exista între cele două domenii ? Cei pasionați de informatică sunt potențiali ascultători, dar nu și creatori de muzică, iar compozitorii au, de obicei, înclinații umaniste nu spre științele exacte. Și totuși noile tehnologii stimulează activitățile interdisciplinare, iar tendința de a realiza calculatoare cu interfețe cât mai prietenoase, cât mai accesibile tuturor oamenilor, indiferent de vârstă sau pregătire, devine din ce în ce mai mult realitate.
Ei bine dar ce legatură au aserțiunile de mai sus cu muzica și publicația ComputerWorld ? Legătura a realizat-o o persoană pe numele ei de buletin Octavian Teodorescu, și pe cel de aritst OCTAVE, care într-o bună zi a bătut la ușa redacției noastre și cu care am avut un dialog interesant din care voi încerca să reproduc câteva pasaje mai deosebite.
CW: Cine ești tu, Octave ?
Octave: Un reprezentant al generației '80, puternic influențat de primul concert rock live (Suzi Quatro) văzut la București la vârsta de 16 ani și de filmul lui Martin Scorsesee ,"Ultimul Vals" - un elogiu închinat unei întregi generații de interpreți ce au dus ideea de rock la apogeu.
CW: Muzica ta este singulară în peisajul românesc. Prin ce ți-ai câștigat acest statut ?
Octave: Prin abordarea unui tărâm muzical nou, pe care eu îl numesc Electronic Symphonic Rock, realizat fără voci, fără instrumente clasice, folosind doar calculatorul și sintetizatoarele, atingând doar tastele și butoanele mouse-ului. Am ambiția de a demonstra rolul creator al factorului uman în relația om-mașină. În prezent, sunt foarte mulți cei care consideră calculatorul ca pe un intrus în lumea artistică, un element dezumanizator, o mașină rece. Eu cred ca această premiză este falsă, computerul trebuie privit ca o extensie a forței de gândire a omului, așa cum cleștele sau patentul pot fi privite ca extensii ale forței musculare a acestuia. Cunoașterea umană rămâne în ori ce situație cea care primează.
De altfel nu este nimic deosebit în receptarea cu neâncredere a calculatorului de către muzicieni, în epoca lui și pianul a apărut ca un intrus. Își mai poate imagina cineva astăzi muzica fără pian ? În curând probabil că la fel de indispensabil ni se va părea și calculatorul, deoarece acesta deschide perspective noi.
CW: Care sunt acestea ?
Octave: Calculatorul îți permite să depășești mult posibilitățile unei partituri clasice prin mai fina influență asupra elementelor definitorii ale muzicii, de care aminteam.
Informatica și muzica au puncte comune din cele mai vechi timpuri. Să ne amintim cartela de la pianina mecanică, ce a fost și ea inspirată de cea de la războiul de țesut. Apoi CD-ul și floppy disk-ul au fost folosite la început ca suport pentru muzică, ulterior fiind preluate și de calculatoare.
Muzica este de fapt o matematică cu o serie întreagă de date ce pot fi acum mult mai ușor reținute de computer, iar domeniile se împacă foarte bine.
CW: Ce echipamente și ce software sunt necesare pentru a compune muzică pe calculator ?
Octave: Primele calculatoare care au oferit facilități profesioniste încorporate pentru acest domeniu au fost ATARI și MacIntosh. S-au realizat apoi interfețele MIDI și plăcile de sunet (Sound Blaster) ce pot fi folosite pe ori ce tip de calculator. Calculatorul devine astfel creierul, dirijorul care comunică sintetizatorului ce trebuie să facă.
În privința software-ului, există produse. Eu de exemplu, folosesc CUBASE, un soft realizat de un colectiv de muzicieni și tehnicieni, ce oferă modalități grafice de scriere, mult mai sugestive, dar care te îndepărtează de muzica clasică.
Cei obișnuiți cu scrierea muzicală clasică pot folosi de exemplu, produsul Notator.
Folosirea calculatorului necesită mult timp de studiu, dar nici la pian nu poți să fii virtuos de la început și aici e necesar un timp îndelungat pentru studiu.
Îți trebuie multă personalitate ca să supui mașina. Este dificil să obții o notă personală lucrând cu elemente abstracte. Domeniul muzical devine mai complex, nu ajunge să ai numai cunoștințe de muzică, ci și de tehnică, de acustică s.a.m.d.
CW: Lucrezi singur sau în echipă ?
Octave: Lucrez singur. Este foarte greu să găsești persoane care să gândească la fel sau cărora să le poți transmite cu exactitate ceea ce vrei să realizezi. Așa că în prezent sunt un fel de om-orchestră - eu compun, eu orchestrez, eu dirijez. Totuși rețeaua internet îmi oferă posibilitatea să cânt alături de persoane aflate pe tot cuprinsul planetei, fără nici o întârziere, așa cum s-a putut vedea și cu ocazia deschidereii Olimpiadei de la Nagano, unde Oda Bucuriei a fost interpretată simultan de persoane pe toate cele cinci continente.
CW: Pentru că a venit vorba de Internet, ce părere ai de această nouă posibilitate de informare și comunicare ?
Octave: Datorită Internetului muzica va putea fi accesibilă tuturor și va putea fi cunoscută mai bine. Nu va mai exista acea manipulare, datorită radioului și televiziunii, care impuneau anumită muzică și anumiți interpreți. Vor conta în mod real preferințele publicului.
Marile case de muzică vor fi în pericol deoarece nu va mai fi necesară producerea de CD-uri. Fiecare își lua din Internet doar fișierele care-l interesează, putându-le transpune pe CD-uri reânregistrabile. Există în prezent un format de fișier - MPEG3 - care oferă sunet de calitatea CD-ului.
În Internet scena e virtuală, iar spectatorii sunt miliarde.
CW: După câte știu ai și o pagină de web proprie. Spune ceva despre ea.
Octave: Situl meu de Web se găsește la adresa http://www.pcnet.ro/octave și conține o prezentare biografică, discografia Octave, videoclipurile "Zborul Primilor Pași", "Doar pentru totdeauna" și "Lumina Viitorului Promis", un scenariu de film, o colecție de fotografii de rezoluție mare, toate acestea accesibile în limbile română, engleză, franceză și italiană. Intenționez să fac și o versiune în limba chineză, există acolo un public numeros care trebuie câștigat.
CD-urile mele pot fi procurate prin intermediul magazinului virtual CyberShop, aflat la adresa http://www.cybershop.ro
CW: Cu un vers cunoscut al lui John Lennon: "You may say I'm a dreamer, but I'm not the only one."
Reporter: Mihaela Cârstea
Articol: Cu Octave despre și nu numai Octave - Reporter: Marian Minculescu
- A trecut ceva timp de la ultima noastră întâlnire și, cum întotdeauna mai este de urcat o treaptă, ce noutăți ne aduci?
- Totul se leagă de mijloacele moderne de comunicare, mai precis Internetul pe care există deja un sit Octave și, fără a fi acuzat de lipsă de modestie, vreau să spun că este cea mai complexă pagină Web din România: ea conține date biografice, sample audio, sute de fotografii, scenarii de videoclip și de film precum și o noutate absolută pentru România - în programul Real Video pot fi vizionate toate clipurile mele, inclusiv cel mai recent - "Lumina Viitorului Promis" (de pe albumul "I Se Spunea Visătorul").
- Din punct de vedere al registrului sonor crezi că se poate vorbi despre o modificare a sound-ului Octave ?
- Încă din ultimul album "I Se Spunea Visătorul" un album mai special, începând cu instrumentele folosite (n.m. primele sale trei albume sunt dominate de chitare MIDI), pe acest ultim album, deci, eu nu interpretez nimic la nici un instrument, totul fiind realizat pe tastele computerului, cu mouse-ul și cu fantezia mea. Dacă vrei, este ca o replică a unui album celebru, "A Night At The Opera" (Queen) pe care scria "fără sintetizatoare" ...
- Rolul omului în muzica acestui sfârșit de secol devine din ce în ce mai redus. Crezi că viitorul va aparține doar mașinilor?
- Rolul omului va rămâne major și va fi chiar mai important decât acum. Când am realizat acest ultim album, eu am scos din sala de repetiții tot ce înseamnă instrument și mi-am zis: vreau să fiu doar eu și muzica mea!" ...
- Ești printre puținii muzicieni români care știu să-și promoveze așa cum trebuie noile creații, practic tu faci cam totul. La ce să ne așteptăm în continuare?
- Pregătesc un nou album pentru 1998, anul trecut a fost unul nefast - un album trebuie să apară pe piață când atmosfera social-economică este potrivită, când publicul este pregătit și când muzica respectivă este cerută pe piață, altfel totul este inutil... Referitor la rolul computerului în muzică, vreau să subliniez că mult mai important este rolul creator al omului deoarece, dacă stăm să ne gândim, computerul este o simplă mașină, este "idiotul" desăvârșit", el știe doar să execute, aș putea spune că acum computerul poate fi considerat instrumentul perfect... Din păcate, generația de azi, techno, se consideră urmașa celor de la Kraftwerk plecând de la false premize... O altă chestie penibilă este că toți DJ-ii s-au apucat de "cântat" folosind samplere, apărând astfel cele mai aberante remixuri! Van Halen în ritm de techno? Haideți să fim serioși...
- Computerul, acordând facilități, atâtea sunete prefabricate, nu crezi că ar putea atrage numeroși muzicieni spre minima rezistență ?
- Pericolul acesta există pentru masa largă a celor care se ocupă de muzică. Muzicienii cu personalitate nu se vor lăsa dominați de computere: Jean Michel Jarre, Vangelis. Kraftwerk, Tangerine Dream, Isao Tomita, Kitaro sunt vârfurile...
- L-aș putea pune aici și pe Mike Oldfield care, în plus, a adăugat și voce muzicii electronice. Apropo de voce: pe când o voce în Octave?
- Atunci când voi găsi una ca a lui Ian Anderson, Maggie Reilly, Peter Gabriel. Problema este că, dacă aș pune oricare din vocile pe care le cunosc eu pe la noi, aici, ar cam dăuna universului sonor creat de mine, muzica fiind una de atmosferă, aș putea spune chiar suprarealistă. Este greu să găsesc vocea care să fie grefa potrivită peste ceea ce fac eu...
- Noul concept muzical este intitulat "Femei-Motoare-Computere". Cum ai ajuns la asocierea cuvintelor respective?
- Sunt trei lucruri care țin de viitorul apropiat al acestei planete: computerul înseamnă cunoaștere, spre care omenirea a tins dintotdeauna, computerul fiind de fapt o prelungire a gândirii umane așa cum cleștele, ciocanul sau alte scule sunt extensii ale forței musculare a organismului nostru... Unii specialiști în futurologie au susținut ideea că viitorul aparține marilor rețele de comunicații tip Internet, unde fiecare dintre noi poate ajunge foarte ușor la informație, ascultați-l pe Sting cu "Too Much Information" și că la un moment dat contactul direct dintre oameni va dispărea... Nimic mai fals, cu cât dialoghezi mai mult cu cineva, fie și pe Internet, cu atât mai mult îți vei dori să te întâlnești cu cel de la capătul firului "față în față" ! Și cum poți învinge spațiul ("ultima frontieră", nu?) dacă nu cu motorul pe care eu îl asociez numelui Harley Davidson: când spui Harley spui libertate, rock, vântul din spate, praful în plete dar eu am ales motorul și ca semn al robotizării viitoare, computerul fiind suportul teoretic-cunoașterea, roboții fiind cei care vor munci pentru noi...
- Și care este rolul femeii în supertehnologia asta ?
- Tot futurologii afirmă că femeia își va pierde principalul rol pe care îl are, în perpetuarea speciei, o dată cu introducerea la scară largă a procedeului in vitro. Eu cred că trebuie să păstrăm femeia ca eternă sursă de inspirație, chiar dacă tot femeia este sursa multor conflicte, prin ea noi am început drumul spre cunoaștere. Amintiți-vă de Eva... Femei-Motoare-Computere - triada care va marca viitorul omenirii și oricât de perfecționate ar fi mașinile, indiferent de tipul lor, să nu uităm natura umană a lucrurilor!
- Cum vezi tu "Lumina Viitorului Promis" spre anul 2000 ?
- Spuneai tu odată că muzica electronică este precum Chronos: își mănâncă copii, tot ceea ce sper este ca anul 2000 "să aducă o epocă" mult mai favorabilă societății dar și artiștilor, ca lucrurile să se așeze și sunt sigur că până la urmă vom găsi resursele necesare...
- OK, Octave, așteptăm ca viitorul promis să devină realitate și ca fiecare dintre noi să poată avea succes neângrădit la Internet, acolo unde ne vom întâlni cu favoriții noștri! Prietenilor revistei noastre le recomand să viziteze situl Octae - http:www.pcnet.ro/octave. Vă asigur că veți avea ce vedea !!!
Reporter: Marian Minculescu
Articol: CD-urile lui Octavian Teodorescu se vor vinde în Japonia - Reporter: Florian Gheorghe
- Unde îți petreci vacanța, Tavi?
- Încă nu m-am gândit, dar s-ar părea că pe litoral. Nu am mai fost la mare de când am terminat stagiul militar. Și au trecut deja 13 ani. Nu am amintiri strălucite din armată, tocmai de aceea am evitat să ajung în acele locuri.
- Pe plan profesional ce noutăți ai?
- Lucrez în studioul propriu, pe computer, pentru un nou album instrumental, care va apărea în această vară. De asemenea am în plan un videoclip pentru piesa "Lumina Speranței".
- Care este cea mai mare realizare a ta din ultima vreme?
- Sunt foarte fericit, deoarece un supermagazin din centrul capitalei Japoniei, Tokio, a cerut un stoc de 50 de dublu-CD-uri, pentru testarea pieței. Este vorba de ultimul meu album.
Reporter: Florian Gheorghe
1996-12_Revista Radio Mania
Articol: Octav Teodorescu - Reporter: Sanda Valeria Dan
Așa zisul grup Octave are o componență absolut originală: Un om și un computer. Omul (cel din fotografie) Octav Teodorescu (născut sub zodia Vărsătorului 1963) și computerul (născut ceva mai târziu în acest final agitat mileniu) au devenit după îndelungi tatonări reciproce, din 1994, cei mai buni "tovarăși de trupă".
Până la apariția în scenă a "duetului", ne vom mulțumi cu ceea ce ne-a spus Octav:
Sunt un visător... pragmatic! Trăiesc cu capul în nori, dar cu picioarele pe pământ. Îmi plac începuturile, terenurile neexplorate, noi... Am dorit să fiu și cred că am reușit, un pionier în muzică. Sondez, discern, încerc să definesc, creez și pot eticheta ceea ce fac: eu și prietenul meu computer practicăm stilul Electronic Symphonic Rock Music. Pe 20 Noiembrie am lansat albumul I Se Spunea Visătorul (cel de-al IV-lea) pe C.D. și casetă audio - album închinat generației 1970, frumoșilor tineri ai acelor ani, visători, dar nu utopici așa cum au fost tentați să-i socotească unii. Amintiți-vă de Imagine a lui John Lennon: "Imaginați-vă o lume, fără țări, fără continente, fără frontiere". Viziunea lui de-atunci e pe cale să se concretizeze. Oamenii din vremea sa nu erau pregătiți pentru șocul acesta, dar muzica a penetrat. Piesele mele sunt clișee din povestea lui Lennon. Ca și cele anterioare și discul are un "story" ...
Un gând sprințar pentru admiratoare.
Îmi plac blondele, brunetele, șatenele și roșcatele. Nu sunt însurat.
Îți doresc succes pe toate planurile, deși în ceea ce privește "sexul frumos", mă tem că ultimele cuvinte te vor costa!
Reporter: Sanda Valeria Dan
Articol: "COMPUTERE MOTOARE ȘI FEMEI" - Reporter: Dan Mihu
Octavian Teodorescu (Octave) este probabil cel mai cunoscut compozitor român din rândul elitiștilor care se ocupă de "electronic symphonic rock". În atenția publicului l-au adus cele patru albume, plus un dublu CD, câteva scurte filme, videoclipuri și nenumărate generice muzicale. De curând, Octave a ieșit din nou în lume prin propria sa pagină pe Internet. Cititorii curioși pot regăsi pe adresa http://www.pcnet.ro/octave, în patru limbi (română, franceză, italiană și engleză), date biografice, story-urile albumelor, textele scenariilor de videoclip, sute de poze, inclusiv superbe imagini SF de sinteză, 30-40 de minute de muzică din cele 28 de piese (dintre care 4 pot fi ascultate integral), disponibile grație tehnologiei Real Audio, și chiar videoclipuri (în formate AVI și MPEG2). Am folosit acest prilej pentru a sta puțin de vorbă cu Octavian Teodorescu despre muzică, computere, filozofia lui de viață, iarăși despre muzică, viitor, viitorul promis, lumina viitorului promis...
Primul lucru pe care mi l-a declarat a fost că...
Rockul este un mod de viață. Un mod de viață care a fost dus la apogeu de generația '70. Nebunia a început abia prin anii 75 cu Emerson, Lake & Palmer, cu cei de la Yes și Genesis, fideli unor curente elitiste și exclusiviste. Din păcate, din elitism și exclusivism nu se câștigau bani, așa încât marile case producătoare au scos pe piață și încurajat fenomenul "disco" - lejer, facil, comercial. Au venit anii 80, cu noul rock metalic - Judas Priest, AC DC, Van Halen, Iron Maiden - , care au culminat câțiva ani mai târziu cu dezlănțuirea care s-a numit Metallica. Totul a degenerat însă în grohăielile patetice ale trash-ului, prost înțeles și prost practicat... 2000 ar trebui să însemne, după socotelile mele, o nouă revenire a rock-ului, o revenire influențată de computer și tehnologia informației. Și fiindcă numai rock-ul și simfonicul nu sunt niste genuri efemere, unirea lor se va dovedi în cele din urmă inevitabilă...
Unde intervine partea electronică din "electronic symphonic rock" ? Ce reprezintă computerul ?
Computerul reprezintă "cunoașterea". Este o extensie a gândirii umane, simbolul însuși al epocii actuale. Cei care critică lumea viitoare bazată pe computere sunt asemenea vulpii care nu ajunge la struguri. Dar strugurii rămân la locul lor, numai buni pentru cei pregătiți să le soarbă mustul...
O filozofie de viața foarte sănătoasă...
Filozofia mea de viață se rezumă la trei cuvinte: computere, motoare și femei. Computere - e clar. Motoarele reprezintă libertatea și comunicarea. Posibilitatea de deplasare rapidă pe distanțe lungi. Și chiar "robotizarea". Cine a mai auzit de roboți fără motoare ? Iar femeile ... Chiar dacă funcția lor biologică va dispărea - prin clonarea pe scară largă - nimeni nu le va putea înlocui în rolul lor de mame. Ca să nu mai vorbim de eterna sursă de inspirație pe care au constituit-o de-a lungul timpului... Femei, motoare și computere...
Mai spune-ne ceva despre modul în care compui. Doar computere și sintetizatoare...
Despre muzica realizată cu ajutorul calculatorului nu pot să spun decât că ține de domeniul suprarealismului. Spre deosebire de pian, care este într-adevăr mecanic și artificial, computerul nu are limite. Îți permite să inventezi noi timbre, pe care nu le-a mai auzit nimeni înaintea ta. Îți oferă o viziune de ansamblu, te înalță deasupra muzicii, devii cerebral, "decojești" muzica de lucrurile inutile și în fața ta nu mai rămâne decât esențialul. Personalitatea celui care compune este singura care se păstrează. Nu mai este intermediată de interpreți, dirijori sau alte instrumente și alți executanți pe care nu-i poți controla direct. Ești doar tu și muzica ta.
Doar tu ?
Nu. Nu sunt singurul care compun așa ceva. Înaintea mea au fost Jean Michel Jarre, Vangelis, Tangerine Dream, Kraftwerk (cu inegalabilul lor "Man Machine" din 1978, pe care toți techno-agitații încearcă zadarnic să-l copieze), Kitaro, Isao Tomita sau Alan Parsons. Dar în muzică este loc pentru vocile tuturor..."
A consemnat Dan Mihu
Articol: Oglindă, oglinjoară, cine-i popular în țară? Creați muzică pe computer să vedeți ce ușor este! - Reporter: Marian Cernat
În așteptarea noului album Octav Teodorescu ne îndeamnă: "Creați muzică pe computer să vedeți ce ușor este!"
Deci Octav Teodorescu, liderul grupului "Octave"... Adică unicul component. Hai să facem o întoarcere în timp, acum 17 ani, să ne povestiți despre "Octave"-le de atunci.
- Pe vremea aceea se întâmpla că eram chiar aici, la Sala Palatului, unde am văzut primul concert rock din viața mea. E vorba de Suzi Quatro, un concert care mi-a rămas întipărit adânc în conștiință. Mi-aduc aminte că atunci un asemenea concert de o astfel de avergură era o raritate. Și vreau să spun că de la chestia aia "m-a furat" peisajul, am început să mă duc la toate concertele rock.
Așa am prins microbul și am ajuns să pornesc pe drumul acesta. Eram la școală, la liceu am avut parte de o clasă unde se vehicula multă muzică rock, am reușit să pun mâna pe multe discuri rare. Iar un alt eveniment care m-a marcat a fost vizionarea filmului "Ultimul Vals" unde am văzut exact o chestie de genul meu, cum se întamplă acum (concertul lui John Mayall - n.r.). deci era vorba de generația '70 și se cânta muzica de genul acesta. Eu nu avusesem până atunci contact cu o astfel de muzică, știam doar rockul de prin anii '80, ACDC, Judas Priest. În momentul când am văzut acest film, am înțeles că rock-ul nu înseamnă numai muzică, nu numai divertisment, nu numai un mod de a se descărca energie, ci este și un mod de a te încărca energetic, adică rock-ul are niște rădăcini spirituale, are și un mesaj, este, în primul rând, un mod de "a fi", de a te prezenta în societate, de a gândi, de a acționa. Deci începusem deja să pătrund esența acestei chestii și normal m-am simțit și mai mult atras, deja ascultasem multă muzică zilnic. Pe atunci nu cântam, doar că mă vedeam alături de cei pe care-i ascultam. Și uite așa azi, mâine, poimâine, mi-am luat chitara, am plecat în armată cu chitara.
Cum a fost în armată?
- Groaznic. Am făcut la M. Kogâlniceanu, lângă Constanța. A fost o experiență dură, iar ceea ce m-a enervat foarte tare atunci era că nu mă lăsau să cânt la chitară. Cand m-am întors de acolo eram foarte hotărât să înființez o trupă rock. Școala nu era de mine (Facultatea de Instalații - nr) așa că am început să o iau pe drumul ăsta. N-a fost deloc ușor și nici o perspectivă, dar chiar fără nici o perspectivă la orizont.
Crezi că acum există vreo șansă cu muzica rock ?
- Nu știu ce să îți spun, deci dacă nici acum perspectivele nu sunt prea strălucite cu toate că eu sunt optimist, atunci nici atât nu erau.
Într-unul din textele ce însoțesc de fiecare dată discurile, afirmai: "Credința înseamnă cunoaștere". Explică te rog.
- Un individ care percepe ideea de Dumnezeu, care crede cu ardoare în ceva, trebuie să aibă o aumită pregătire. Uneori nu toți oamenii au avut șansa să aibă acces la cunoaștere sub aspectul pe care-l vedem noi acum. Să zicem școală, educație s.a.m.d., sub aspectul social. Orice cunoaștere, ori ce sistem filozofic aprofundat, și nu numai, ori ce treaptă cucerită de către om înseamnă pentru individul respectiv foarte mult pe plan spiritual, pentru că toate chestiile astea se adună în subconștient și fără să îți dai seama te ajută, te alimentează. Este un fel de acumulator, dacă vrei, al spiritului. M-am întrebat întotdeauna de unde vine muzica, de unde vine inspirația. Să știi că la un moment dat trag linie și-mi dau seama că nu știu de unde. Spre exemplu, am momente când creez și sunt obosit și exact atunci, dar exact atunci, îmi vine ideea genială. Mi-am dat seama că toată chestia asta totuși nu este din creierul acesta material, pentru că la mine acest lucru, deci în momentul în care-mi vine inspirația, nu mai funcționează. Așadar este o frecvență care se deschide, o comunicare care, probabil este între Creator și altcineva. E riscant să dai o definiție, dar ceea ce trebuie să înțelegem este că nu suntem de capul nostru aici, suntem la un fel de școală, viața asta înseamnă, și menirea noastră aici este să asimilezi ceva. Omul se naște pentru a deveni înțelept în cele din urmă.
Discuția noastră a alunecat într-un alt făgaș. Să trecem la omul de muzică Octav Teodorescu. Cum a fost la primul disc?
- Ca ori ce prim lucru. Ca ori ce primă dragoste, ca primul disc. Îmi spunea atunci un prieten de-am meu, Sorin Minghiat. "Octav, fii atent ca al doilea, al treilea, al patrulea, și al nu știu câtelea disc vine, dar ca acesta nu o să fie nici unul". Și, într-adevăr așa a fost. Când am văzut magazinul "Muzica" plin, era prima dată când se întampla un astfel de eveniment după Revoluție, mi-am dat seama că muzica pe care am creat-o a mișcat niște conștiințe. Oamenii veniseră acolo nu neapărat pentru mine, veniseră pentru muzică, pentru că era ceva nou, ceva ce le plăcea. Pentru mine, ceea ce am făcut eu acum, un dublu CD, a însemnat toată tinerețea mea, perioada cea mai valoroasă și mai potențială a unui om.
Ce planuri are în viitor "Octave"?
- Lucrez la un nou album "Octave IV" care va avea și un nume, dar pe care nu-l spun acum.
Va păstra linia melodică asemeni celorlalte?
- Nu neapărat aceeași linie melodică dar, în primul rând, va fi un album mai special, în care eu nu voi mai cânta la nimic.
Cum ți-a venit această idee?
- Mergând odată cu mașina, un prieten de cartier sau nu mai știu cine, aflând că am rămas singur și cânt singur mi-a zis: "Dom'le, în curând o să ajungi să nu mai cânți nici tu. O să cânte spiritul din tine". Am cam rămas surprins, dar mai apoi m-am întrebat: "Măi, ce-a vrut să zică? și abia mai târziu mi-a "picat fisa". Mi-am zis atunci că voi face un album în care eu nu voi mai cânta la nimic, va cânta doar computerul și voi încerca să pun acolo doar valorile mele de creator. Pentru că, de fapt, acesta este lucrul cel mai important, iar în mileniul care va urma verbul "A CREA" va căpăta o însemnătate din ce în ce mai mare. Actualmente sunt foarte multe reacții împotriva mașinii de cântat, dar să știi că astfel de reacții au fost și împotriva pianului când a apărut prima dată, și împotriva tuturor mașinilor. Dar uite că acum toată lumea le folosește și nu poate fără ele. Iar computerul este atât de puternic implementat în civilizația actuală încât a devenit indispensabil. Creați muzică pe computer, să vedeți ce ușor este! La o primă vedere computerul este o grămadă de fiare, plastic și sticlă pe care trebuie să o comanzi. Dacă nu ești în stare să o supui, te va supune ea pe tine sau își va bate joc de tine. Ca să nu ajungi să-l stăpânești trebuie să pierzi foarte multe nopți, foarte mult timp, îți exersezi foarte mult gândirea și te obligă pe tine să gândești înainte să îi spui lui. Pentru că el nu știe să lucreze decât cu date foarte exacte. Este o mașină care poate prinde suflet. Iar cel care va pierde acest tren, în următorii ani se va simți cam stingher pe aici.
Prevezi un viitor ultratehnologizat al lumii?
- Da , îl anticipez și să știi că acest lucru este inevitabil.
Și acum o ultimă întrebare. Ce dorești cititorilor cotidianului "Oglinda"?
- Pentru că aveți un nume semnificativ, sper ca muzica rock să fie întotdeauna o "Oglindă" a sufletului celor care o creează, iar cititorilor le doresc să asculte cât mai multă muzică rock.
Vă mulțumesc foarte mult!
- Și eu vă mulțumesc.
A consemnat pentru dvs. Marian Cernat
Articol: Rockul este un mod de viață Interviu cu Octavian Teodorescu - Reporter: Carmen Căpriceru
Miercuri, 20 noiembrie a.c., la Magazinul "Muzica" a fost lansat cel de-al patrulea album OCTAVE, "I Se Spunea Visătorul". Și pentru a nu avea nici o nelămurire în ceea ce privește noul album și lansarea acestuia, OCTAVE ne-a acordat un interviu.
- Să facem un scurt istoric al carierei tale
- Mă numesc Octavian Teodorescu, sunt născut pe 20 Ianuarie 1963, zodia Vărsătorului. Încă din copilarie am avut tangențe cu muzica. Eram înnebunit de câte ori o auzeam la radio sau la TV. În perioada adolescenței am luat contact cu un anume fel de muzică, cu muzica rock. Am nimerit într-o clasă la liceul "Tudor Vladimirescu", unde se vehiculau foarte multe discuri de acest gen. Muzica asta era destul de rară și trebuia să alergi foarte mult după ea. Discurile veneau din Occident și costau aproape jumătate de leafă. Mi-a plăcut această idee, acest mod de exprimare care e rockul, apoi am văzut filmul "Ultimul Vals" la vârsta de 17 ani. Prin intermediul acestuia am reușit să iau contact cu rockul anilor '70.
Am putut să văd acolo nume ca Eric Clapton, Bob Dylan, Ringo Starr. Era o întreagă generație care preda ștafeta celei care venea. Am înțeles odată cu vizionarea concertului de adio al celor de la The Band că rock-ul înseamnă mai mult decât muzică, un mod de a fi, o alternativă, o filozofie, un mod de a te îmbrăca, un mod de a te comporta în societate, într-un cuvânt: este un mod de viață. A urmat armata, care mie nu mi-a prins bine. Am plecat cu chitara după mine și eram nevoit să cânt doar în spălătorul companiei. Pentru prima dată m-am confruntat cu sentimentul lipsei de libertate.
Atunci mi-am dat într-adevăr seama cât de importantă este libertatea și am jurat că în momentul în care o dobândesc o să fac ceva pentru această idee. Și ce putea fi mai potrivit decât muzica rock? După armată, am intrat la Facultatea de Instalații. M-am lăsat de facultate repede, pentru că era ceva ce nu mă reprezenta. Mai departe era povestea clasică a unui rocker care pleacă de la zero, pleacă pe un drum pentru a ajunge în top. Am luptat pentru a ajunge, iată, acum, la al patrulea disc.
- Din ce motiv ai optat pentru schimbarea stilului?
- Deși sunt chitarist prin definiție, pe acest album lipsesc chitările. Astfel am vrut să subliniez rolul meu de creator, de muzician mai mult decât pe cel de chitarist. Pe toate celelalte albume, chitara mea are un sunet foarte pregnant, aparte, un sound pe care l-am căutat. Încă de pe primul album se putea spune: "acesta e Octave!", după cum sună muzica și sound-ul. Am vrut să fac un album pe care să-l recunoască lumea că e Octave, dar în același timp să fie altceva. Cred c-am reușit. Am denumit stilul pe care-l practic "Electronic Symphonic Rock Music".
- Când a luat naștere ideea acestui album?
- Ideea acestui album e undeva prin '94, la lansarea ultimului meu disc "Dulce Libertate" (15 septembrie). Anul trecut am lansat un dublu CD care conține toate cele trei albume. Au trecut doi ani, m-am cam lăsat așteptat, dar am preferat o lipsă de un an pe piață decât să vin cu ceva nelucrat. "I Se Spunea Visătorul" e un album închinat generației '70, care era ceva mai utopică decât cea de azi, mai visătoare. Multe dintre lucrurile pe care le visam atunci s-au împlinit azi.
- Ce părere ai despre muzica românească actuală?
- Din '89 încoace s-au făcut niște pași. Muzica rock a contribuit la promovarea ideii de libertate. Rockul e un mijloc de comunicare foarte eficient, mai ales la acest sfârșit de secol întrucât muzica rock intră pe toate canalele de comunicare. Ideile promovate în acest mod au cu totul alt impact și pot rămâne în conștiința oamenilor mult mai bine.
- La lansarea albumului ai apărut însoțit de două manechine unguroaice. De ce nu românce?
- Cele două fete erau manechinele firmei Diesel. Le-am cunoscut cu ocazia unei prezentări de-a lor. Am ținut să le am lângă mine pentru că ne-am înțeles foarte bine, ne placem și am vrut să punctez faptul că muzica n-are frontiere. Lor le-a făcut plăcere să vină în România, să stea cu un artist român și să-i dea strălucire la lansare.
- Ce perspective ai pentru anul 1997?
- Aș vrea să am anul și CD-ul. Să fac un film artistic care să se intituleze "Rockerul". Sunt fericit că, în sfârșit, după 15 ani, sunt cu sculele la zi și pentru prima dată în cariera mea am reușit să am scule de ultimă oră. Sper că ceea ce voi face să fie de calitate. Am mijloace de expresie noi și foarte moderne, orizontul componistic și imaginația fiindu-mi astfel lărgite.
Reporter: Carmen Căpriceru
- Să facem un scurt istoric al carierei tale
- Mă numesc Octavian Teodorescu, sunt născut pe 20 Ianuarie 1963, zodia Vărsătorului. Încă din copilarie am avut tangențe cu muzica. Eram înnebunit de câte ori o auzeam la radio sau la TV. În perioada adolescenței am luat contact cu un anume fel de muzică, cu muzica rock. Am nimerit într-o clasă la liceul "Tudor Vladimirescu", unde se vehiculau foarte multe discuri de acest gen. Muzica asta era destul de rară și trebuia să alergi foarte mult după ea. Discurile veneau din Occident și costau aproape jumătate de leafă. Mi-a plăcut această idee, acest mod de exprimare care e rockul, apoi am văzut filmul "Ultimul Vals" la vârsta de 17 ani. Prin intermediul acestuia am reușit să iau contact cu rockul anilor '70.
Am putut să văd acolo nume ca Eric Clapton, Bob Dylan, Ringo Starr. Era o întreagă generație care preda ștafeta celei care venea. Am înțeles odată cu vizionarea concertului de adio al celor de la The Band că rock-ul înseamnă mai mult decât muzică, un mod de a fi, o alternativă, o filozofie, un mod de a te îmbrăca, un mod de a te comporta în societate, într-un cuvânt: este un mod de viață. A urmat armata, care mie nu mi-a prins bine. Am plecat cu chitara după mine și eram nevoit să cânt doar în spălătorul companiei. Pentru prima dată m-am confruntat cu sentimentul lipsei de libertate.
Atunci mi-am dat într-adevăr seama cât de importantă este libertatea și am jurat că în momentul în care o dobândesc o să fac ceva pentru această idee. Și ce putea fi mai potrivit decât muzica rock? După armată, am intrat la Facultatea de Instalații. M-am lăsat de facultate repede, pentru că era ceva ce nu mă reprezenta. Mai departe era povestea clasică a unui rocker care pleacă de la zero, pleacă pe un drum pentru a ajunge în top. Am luptat pentru a ajunge, iată, acum, la al patrulea disc.
- Din ce motiv ai optat pentru schimbarea stilului?
- Deși sunt chitarist prin definiție, pe acest album lipsesc chitările. Astfel am vrut să subliniez rolul meu de creator, de muzician mai mult decât pe cel de chitarist. Pe toate celelalte albume, chitara mea are un sunet foarte pregnant, aparte, un sound pe care l-am căutat. Încă de pe primul album se putea spune: "acesta e Octave!", după cum sună muzica și sound-ul. Am vrut să fac un album pe care să-l recunoască lumea că e Octave, dar în același timp să fie altceva. Cred c-am reușit. Am denumit stilul pe care-l practic "Electronic Symphonic Rock Music".
- Când a luat naștere ideea acestui album?
- Ideea acestui album e undeva prin '94, la lansarea ultimului meu disc "Dulce Libertate" (15 septembrie). Anul trecut am lansat un dublu CD care conține toate cele trei albume. Au trecut doi ani, m-am cam lăsat așteptat, dar am preferat o lipsă de un an pe piață decât să vin cu ceva nelucrat. "I Se Spunea Visătorul" e un album închinat generației '70, care era ceva mai utopică decât cea de azi, mai visătoare. Multe dintre lucrurile pe care le visam atunci s-au împlinit azi.
- Ce părere ai despre muzica românească actuală?
- Din '89 încoace s-au făcut niște pași. Muzica rock a contribuit la promovarea ideii de libertate. Rockul e un mijloc de comunicare foarte eficient, mai ales la acest sfârșit de secol întrucât muzica rock intră pe toate canalele de comunicare. Ideile promovate în acest mod au cu totul alt impact și pot rămâne în conștiința oamenilor mult mai bine.
- La lansarea albumului ai apărut însoțit de două manechine unguroaice. De ce nu românce?
- Cele două fete erau manechinele firmei Diesel. Le-am cunoscut cu ocazia unei prezentări de-a lor. Am ținut să le am lângă mine pentru că ne-am înțeles foarte bine, ne placem și am vrut să punctez faptul că muzica n-are frontiere. Lor le-a făcut plăcere să vină în România, să stea cu un artist român și să-i dea strălucire la lansare.
- Ce perspective ai pentru anul 1997?
- Aș vrea să am anul și CD-ul. Să fac un film artistic care să se intituleze "Rockerul". Sunt fericit că, în sfârșit, după 15 ani, sunt cu sculele la zi și pentru prima dată în cariera mea am reușit să am scule de ultimă oră. Sper că ceea ce voi face să fie de calitate. Am mijloace de expresie noi și foarte moderne, orizontul componistic și imaginația fiindu-mi astfel lărgite.
"COMPUTERUL ESTE CUNOAȘTERE UN LUCRU PE CARE OMENIREA ȘI L-A DORIT DINTOTDEAUNA" - Reporter: Cristian Gheorghe
interviu cu Octavian Teodorescu (Octave), artist, creator muzică electronic symphonic rock
- Octave, care este ultima noutate în ceea ce te privește?
- Ultima noutate este pagina de Internet Octave, prezentată în patru limbi (română, franceză, engleză, italiană), conține date biografice dar și informații legate de cele patru albume: "Secretul Piramidelor (1992); "La Porțile Iubirii" (1993); "Dulce Libertate" (1994); "I Se Spunea Visătorul" (1996). Aceasta pagină mai cuprinde și o mulțime de fotografii, scenariile videoclipurilor și chiar un scenariu de film pornind de la muzica mea. Să mai adaug aici că pe pagina mea OCTAVE, puteți găsi fragmente de melodii de 30-40 secunde din toate piesele mele, dar și patru piese integral, audibile în programul Real Audio. Totuși o surpriză și o premieră națională, am introdus pe Internet ultima mea producție video, care se intitulează "Lumina Viitorului Promis", un eseu cinematografic vizionabil în programul Real Video și în format MPEG1.
- Ce poți să ne spui mai mult despre acest videoclip.
- Revenind la videoclip, scenariul și regia artistică îmi aparțin, și cred eu că este un corespondent al schiței lui Caragiale, chiar fac referiri la "Triumful Talentului" și "Diplomație". Mesajul videoclipului se vrea o critică la adresa eternului feminin românesc din perioada de tranziție și vorbește despre procentul de compromis pe care îl practică în drumul către glorie și bani. Mai punctez un anume gen de personaj în acest videoclip, eu îl numesc "bărbatul hamburger", tuns periuță, cu cercel în ureche, "celular" la brâu, burtă puțin peste curea (semn de bunăstare), cheile de la BMW pe degetul mic, și, lânga toate aceste realizări își ia o soție care, nu contează ca este mult mai tânară decât el, nu contează ca îl înșeală, un fel de "Coana Joițica", dar important este că este o nouă împlinire lângă celelalte realizări. Prin ultimul meu album, am vrut să dovedesc importanța rolului creator al computerului, că el este un instrument la fel ca toate celelalte, o modaliate de expresie. Legat de acest lucru, eu dezvolt o doctrină proprie: "Femei, motoare, computere".
- Ce înseamnă "Femei, motoare, computere"?
- Computerul este cunoaștere, un lucru pe care omenirea și l-a dorit dintotdeauna, iar acum când este realitate, mulți dintre ei îl refuză, datorită șocului informațional așa cum spunea STING într-o piesă de a lui, "Too much information". Eu cred că generația actuală nu este pregătită de a asimila o asemenea cantitate de informație, de a alege ceea ce îi trebuie. Computerul nu dezumanizează, așa cum susțin unii oameni, el trebuie privit ca o extensie a forței de gândire a omului. Prin computer, prin Internet poți comunica cu oameni, cu foarte mulți oameni, pe care dorești la un moment dat să îi cunoști, "face to face". Ei bine, aici intervine spațiul, ce poate fi ignorat cu ajutorul "motorului", căci, în speță, când spui Harley Davidson, spui libertate, este simbolul ROCK, păstrează contactul cu natura. Motorul este doar un simbol, el poate fi al oricărui angrenaj. Ce mai caută femeia în această era supercomputerizată: specialiștii în viitorologie spun că funcția biologică de reproducere a femeii poate fi înlocuită de EPRUBETĂ, clonarea este un subiect mai mult decât la modă, dar să recunoaștem, oricât s-ar strădui un bărbat, el nu poate încerca în nici un caz sentimente materne. Deși femeia este sursa tuturor lucrurilor rele pe Pământ, prin intermediul ei, bărbatul a ajuns să cunoască răul, a ajuns la cunoaștere, căci dacă cunoști numai binele, nu știi nimic. Deși cum am spus, femeia este sursa răului, este în același timp sursa tuturor lucrurilor bune, căci cum ar arăta muzica, poezia, fără eternul feminin, o eternă sursă de inspirație.
- Hai să vorbim puțin și despre muzica ROCK. Ce reprezintă pentru tine acest gen de muzică?
- Pentru mine, ROCK nu înseamnă neapărat muzică, este o atitudine, un fel de a fi, este un mod de a privi realitatea imediată, din păcate stilul rock de azi este în regres, căci prin '90 a apărut curentul trash, care a denaturat curentul ROCK. Acum trebuie să recunosc, că în top se află muzica techno, rave, care se bazează pe computer. Eu consider că această mașinărie, computerul, a apărut în muzică, puțin înainte de vreme. Lucrul cu calculatorul este puțin mai abstract, lipsește nota de personalitate, dată de "feeling".
- Care sunt planurile de viitor?
- În perspectivă, am în vedere să introduc pe Internet ultimul meu videoclip, "Zborul primilor pași", realizat cu imagini virtuale, cu o atmosfera S.F. și este dedicat primului zbor spațial cu echipaj uman spre Marte.
- Octave, care este ultima noutate în ceea ce te privește?
- Ultima noutate este pagina de Internet Octave, prezentată în patru limbi (română, franceză, engleză, italiană), conține date biografice dar și informații legate de cele patru albume: "Secretul Piramidelor (1992); "La Porțile Iubirii" (1993); "Dulce Libertate" (1994); "I Se Spunea Visătorul" (1996). Aceasta pagină mai cuprinde și o mulțime de fotografii, scenariile videoclipurilor și chiar un scenariu de film pornind de la muzica mea. Să mai adaug aici că pe pagina mea OCTAVE, puteți găsi fragmente de melodii de 30-40 secunde din toate piesele mele, dar și patru piese integral, audibile în programul Real Audio. Totuși o surpriză și o premieră națională, am introdus pe Internet ultima mea producție video, care se intitulează "Lumina Viitorului Promis", un eseu cinematografic vizionabil în programul Real Video și în format MPEG1.
- Ce poți să ne spui mai mult despre acest videoclip.
- Revenind la videoclip, scenariul și regia artistică îmi aparțin, și cred eu că este un corespondent al schiței lui Caragiale, chiar fac referiri la "Triumful Talentului" și "Diplomație". Mesajul videoclipului se vrea o critică la adresa eternului feminin românesc din perioada de tranziție și vorbește despre procentul de compromis pe care îl practică în drumul către glorie și bani. Mai punctez un anume gen de personaj în acest videoclip, eu îl numesc "bărbatul hamburger", tuns periuță, cu cercel în ureche, "celular" la brâu, burtă puțin peste curea (semn de bunăstare), cheile de la BMW pe degetul mic, și, lânga toate aceste realizări își ia o soție care, nu contează ca este mult mai tânară decât el, nu contează ca îl înșeală, un fel de "Coana Joițica", dar important este că este o nouă împlinire lângă celelalte realizări. Prin ultimul meu album, am vrut să dovedesc importanța rolului creator al computerului, că el este un instrument la fel ca toate celelalte, o modaliate de expresie. Legat de acest lucru, eu dezvolt o doctrină proprie: "Femei, motoare, computere".
- Ce înseamnă "Femei, motoare, computere"?
- Computerul este cunoaștere, un lucru pe care omenirea și l-a dorit dintotdeauna, iar acum când este realitate, mulți dintre ei îl refuză, datorită șocului informațional așa cum spunea STING într-o piesă de a lui, "Too much information". Eu cred că generația actuală nu este pregătită de a asimila o asemenea cantitate de informație, de a alege ceea ce îi trebuie. Computerul nu dezumanizează, așa cum susțin unii oameni, el trebuie privit ca o extensie a forței de gândire a omului. Prin computer, prin Internet poți comunica cu oameni, cu foarte mulți oameni, pe care dorești la un moment dat să îi cunoști, "face to face". Ei bine, aici intervine spațiul, ce poate fi ignorat cu ajutorul "motorului", căci, în speță, când spui Harley Davidson, spui libertate, este simbolul ROCK, păstrează contactul cu natura. Motorul este doar un simbol, el poate fi al oricărui angrenaj. Ce mai caută femeia în această era supercomputerizată: specialiștii în viitorologie spun că funcția biologică de reproducere a femeii poate fi înlocuită de EPRUBETĂ, clonarea este un subiect mai mult decât la modă, dar să recunoaștem, oricât s-ar strădui un bărbat, el nu poate încerca în nici un caz sentimente materne. Deși femeia este sursa tuturor lucrurilor rele pe Pământ, prin intermediul ei, bărbatul a ajuns să cunoască răul, a ajuns la cunoaștere, căci dacă cunoști numai binele, nu știi nimic. Deși cum am spus, femeia este sursa răului, este în același timp sursa tuturor lucrurilor bune, căci cum ar arăta muzica, poezia, fără eternul feminin, o eternă sursă de inspirație.
- Hai să vorbim puțin și despre muzica ROCK. Ce reprezintă pentru tine acest gen de muzică?
- Pentru mine, ROCK nu înseamnă neapărat muzică, este o atitudine, un fel de a fi, este un mod de a privi realitatea imediată, din păcate stilul rock de azi este în regres, căci prin '90 a apărut curentul trash, care a denaturat curentul ROCK. Acum trebuie să recunosc, că în top se află muzica techno, rave, care se bazează pe computer. Eu consider că această mașinărie, computerul, a apărut în muzică, puțin înainte de vreme. Lucrul cu calculatorul este puțin mai abstract, lipsește nota de personalitate, dată de "feeling".
- Care sunt planurile de viitor?
- În perspectivă, am în vedere să introduc pe Internet ultimul meu videoclip, "Zborul primilor pași", realizat cu imagini virtuale, cu o atmosfera S.F. și este dedicat primului zbor spațial cu echipaj uman spre Marte.
Reporter: Cristian Gheorghe
Articol: Femei, Motoare, Computere - Reporter Odette Hanganu
numele din buletin: Octavian Teodorescu
pseudonimul artistic: Octave
născut la 29 Ianuarie 1963, zodia: Vărsător
la 18 ani, și-a cumpărat o chitară și a descoperit că muzica este vocația lui. "lucru destul de important pentru existență"
în 1982 a fost admis la Facultatea de instalații pentru construcții: "urma să devin inginer"
contrar tuturor așteptărilor, renunță la școală și-și urmează chemarea
în armată înțelege "ce înseamnă să fii privat de libertate"
a înregistrat patru albume: "Secretul Piramidelor" (1992). "La porțile iubirii" (1993), "Dulce Libertate" (1994) apărute integral pe un dublu CD în 1995 (primul de acest gen din România) iar în 1996 a apărut un compact-disc intitulat "I Se Spunea Visătorul" cu subtitlul "Only Computers And Synthesizers".
filosofia: viața este o frânghie întinsă între două puncte: naștere și moarte. Rolul meu ca unitate spirituală indivizibilă a universului, este acela de a merge pe frânghie exact ca un acrobat.
are pagină pe Internet, tradusă în trei limbi
- În prima perioadă a carierei tale ai cântat muzică rock
- Da se întâmpla în liceu. Anturajul era propice acestui lucru, deoarece în clasa în care eram se asculta foarte mult rock. În vremea aceea ascultam topurile de la Europa Liberă și ne adunam la concerte care se țineau la Casa de Cultură "Petofi Sandor", la "Mihai Eminescu" și la Clulbul T4. Pe atunci nu eram în București decât 200-300 de fani ai rock-ului.
- Ce te-a determinat să alegi acest stil de muzică ?
- Aș putea spune că doua "întâmplări" m-au influențat foarte mult. Primul este un concert al lui Suzi Quatro susținut la Sala Palatului (era o ocazie rară să vezi așa ceva pe vremea aceea), iar cel de-al doilea a fost filmul "Ultimul Vals", prin intermediul căruia am luat contact cu generația cântăreților rock ai anilor 70, cei care de fapt aduseseră muzica rock la apogeu. Am înțeles că muzica rock înseamnă un mod de viață, un concept filosofic și chiar mai mult de atât.
- Rock-ul a apărut ca o rebeliune față de ceea ce era deja consacrat în lumea muzicii.
Muzica rock este un patrimoniu care ține de secolul acesta. Inventată de generațiile anilor 60-70, scopul ei era crearea unui alt stil de viață, diferit de cel "datorat" celor două războaie mondiale. Ei erau reprezentanții celor ce rămăseseră fără părinți și fără o copilărie fericită. Stilul impus de ei a provocat schimbări majore în mentalitatea unei întregi generații. Nici politicienii din vremea aceea nu au rămas indiferenți la acest nou curent, mai ales după concertul de la Woodstock. Acolo avea să se întample un lucru uimitor. Organizatorii se așteptau la o participare de 10000 - 15000 de tineri, dar aceștia au venit în jur de 600 000. A fost un mare șoc pentru ei să vadă atât de mulți tineri având o idee comună. Intuind în aceștia o adevarată putere, politicienii au început să ia măsuri împotriva lor, infiltrând unele elemente care au reușit să denigreze mișcarea. E adevărat că rock-ul din ziua de astăzi nu mai are aceeași valoare. Cu timpul însă acest stil de muzică "a intrat pe mâna" adolescenților, care nu prea au știut ce să facă cu ea, depărtându-se mult de filonul inițial. La fel s-a întâmplat și cu muzica disco, care a fost inventată de producătorii disperați de scăderea vânzărilor muzicii rock.
- Care e diferența dintre rock și alte genuri muzicale ?
În muzica rock imaginea ta de fiecare zi trebuie să corespundă cu cea de pe scenă. În fața publicului, dacă nu corespunzi cu imaginea pe care le-ai oferit-o pe scenă, te consideră un lup moralist. Pentru fani nu trebuie să existe diferența între om și artistul care trebuie să se identifice omului. Teoria nu este valabilă la celelalte genuri muzicale.
- Care sunt problemele cărora trebuie să le facă fața creația muzicală pentru a deveni "operă" ?
Cea a publicului și cea a timpului (care nu sunt valabile doar în muzică, ci pentru ori ce tip de artă). Contează foarte mult dacă ești pe placul publicului și dacă creația ta dăinuiește.
- Ultimul tău album este realizat doar cu ajutorul computerului și al sintetizatoarelor. Ce părere ai despre aceasta invazie a computerului în muzică?
Am dezvoltat chiar o filozofie proprie: "Femei, motoare, computere". La prima vedere aceste cuvinte nu au nimic comun. Să le descriu în ordine inversă. Computerul înseamnă cunoașterea la care lumea a aspirat dintotdeauna. Sunt foarte puțini aceia care intuiesc adevarata utilitate a computerului, aceea de a crea. Relația om-mașină a dat rezultate bune până acum (datorită lui ne plimbăm cu avionul, cu mașina, ne uităm la televizor etc.)
Motorul cel de-al doilea element care stă la baza filosofiei mele, este simbolul libertății. Pentru mine a merge cu motocicleta este un mod de deplasare care te situează mai aproape de viață, de natură. Acest termen nu se reduce la motor - ca și motocicletă - ci la ori ce tip de motor, deoarece se referă la cea de-a doua direcție a umanității - robotizarea aflată în paralel cu informatizarea. Aceste două teme se leagă foarte strâns una cu cealaltă, deoarece nu este suficient să te afli în fața computerului. Cineva trebuie să facă, în locul nostru, munca fizică. Astfel se apelează la roboți.
Femeia este simbolul umanismului din noi. Clonarea ar trebui să pună semne de întrebare, deoarece rolul femeii ar dispărea. Este cert că bărbatul nu va putea niciodată să înlocuiască femeia - prima ființă care induce noului-născut sentimentul de dragoste. E adevărat că de la femeie au plecat multe lucruri rele, dar și multe lucuri bune (să nu uităm că, daca Eva nu i-ar fi dat mărul lui Adam, noi nu am fi avut acces la cunoaștere). Astfel, avem cele trei elemente: informatică, robotizare și factorul uman care creează un echilibru. Acesta trebuie conservat.
- Ce reprezintă pentru tine Internetul ?
Internetul este o "fereastră" către lume. Principala sa calitate este interactivitatea. Cu ajutorul acestei noi rețele omul poate să-și aleagă informația de care are nevoie într-un timp foarte scurt. Aici contactul este unul virtual, reprezentând punctul de pornire pentru celelalte contacte directe. Am reușit să am o pagină pe internet care împlinește aproape un an, tradusă în trei limbi (engleză, franceză, italiană). Pagina conține piese de pe cele patru albume, fotografii, video-clipuri ale pieselor etc., fiind una dintre cele mai complexe din România.
Articol: Octave un artist ținut sub papuc - Reporter: Marian Deaconu
Octavian Teodorescu, cunoscut mai mult sub pseudonimul "Octave", s-a născut la 29 Ianuarie 1963 ora 11, în București ("ceea ce mă face să fiu un vărsător cu capul în nori și cu picioarele pe pământ") spune el. Este Vărsător cu ascendent în Taur, necăsătorit, cu plete, adică un adevărat rocker. Destinul vieții sale se leagă, implicit de muzică. I-am solicitat să ne destăinuie căile ascunse ale traiectoriei vieții sale. Octave s-a arătat sociabil, dispus să vorbească despre sine, într-un rar moment de afabilitate. Veți descoperi un om cu reale talente spre filosofie și reflecție, cu conexiuni surprinzătoare în idei. Un om simplu, totodată complex, uneori neânțeles, alteori deschis ca un cer.
DESTINUL
Socotesc că destinul este o chestie pe care acea inteligență superioară, pe care ne place să o numim Dumnezeu, din momentul nașterii și până în momentul morții ne-o planifică, în scopul de a învăța ceva din acest examen dur care se cheamă viață.
Singurul lucru pe care Dumnezeu l-a lăsat la îndemâna noastră ca muritori pentru a interveni asupra destinului este voința, dar modificările pe care le poți aduce din experiența personală sunt doar de nuanță. Cu alte cuvinte, nu te poți opune radical destinului. Din aceată luptă cu destinul, un muritor nu are decât de câștigat. Din păcate acest câstigat îl realizezi de cele mai multe ori, la vârsta când spui: "ce bine ar fi să am mintea de acum și vârsta de atunci".
AMINTIRILE: ADOLESCENTUL REBEL
Dacă stau să-mi analizez firul vieții, toate drumurile mele au avut convergență într-un singur punct. Din cele mai vechi amintiri din copilărie, muzica era lucrul care mă obseda cel mai mult. Lipitul urechii de difuzorul radioului sau al televizorului era joaca mea zilinică. Pe la vârsta de 10 ani părinții văzând înclinația mea vădită spre arta sunetelor, pentru că nu mai aveau de trai cu mine, m-au trimis la vioară. N-a trecut mult timp și tot ei mi-au interzis asta, pentru că îmi mânca tot timpul.
Orientarea mea profesională ulterioară, datorită insistențelor familiei și societății, a fost către partea realistă a lucrurilor. Eram destul de bun la matematică și pasionat de electronică. Am urmat un liceu industrial (n. red. - Tudor Vladimirescu) și am nimerit într-o clasă în care se vehicula foarte multă muzică rock. De aici până la reaprinderea pasiunii mele pentru muzică nu a fost decât un singur pas. Genul rock, ca manifestare și atitudine, se potrivea de minune temperamentului meu de adolescent rebel și neâmpăcat cu canoanele impuse de uniforma matricolă, cravata și tunsura standard din liceele comuniste.
PERIOADA NEAGRĂ
A urmat examenul la facultatea de instalații pentru construcții. Am intrat din prima! După care, a venit armata de 9 luni, una dintre cele mai negre perioade din viața mea. Am plecat acolo cu o valiză albă, o chitară pe care în acele vremuri, doar o zdrăngăneam (n.red. - pe care scria "Long Live Rock'N'Roll") eu având totuși pretenția că știu să cânt.
Rigorile și stupiditatea regimului militar mi-au schimbat atât de mult gândirea, întorcând întregul meu conștient la o sută optzeci de grade, către latura umană a lucrurilor. Nu mai mă obseda nici un singur gând lânga puștile Kalașnikov, în nopțile lungi de gardă în care s-au îndurat să mă pună superiorii (le era frică că-i impușc, datorită ideilor mele flower-power, în totală contradicție cu ale lor).
Nu mai aveam decât un singur gând: să fiu liber, să fiu acasă și să cânt despre ce mă taie pe mine capul. Au vrut sa îmi ia chitara, dar când au văzut că am răsturnat un rastel de arme datorită acestui lucru, s-au răzgândit și mi-au lăsat-o, dar nu puteam să mă reproduc artistic decât în spălătorul companiei, refuzând participarea la "Cântarea României".
În sfârșit a venit Eliberarea! Am jurat că n-o să mă mai tund și n-o să mă mai bărbieresc niciodată (în armata am fost tuns disciplinar de patru ori).
DESTINTUL - CHEMARE INTERNĂ
Au urmat doi ani de facultate în care, bineânțeles că nu mi-a ars de nici o instalație și nici o construcție. În timp ce colegii mei erau la curs, eu eram în sala de repetiție, chinuind amplificatoarele, chitara și tobele.
Destinul îmi îndreptase pașii către adevarata mea vocație. Practic ceea ce mă îndemna să pornesc pe acest drum, pe atunci fără nici o șansă de reușită și fără nici un viitor, era o chemare internă, ce nu respecta nici o logică. Pur și simplu, singurul îndemn pe care îl auzeam era acela din legendara povestea a oricărui rocker din cântecul "Johnny Be Good: Go, Go Johny Go!" Avea un singur vis: to rock (n. red. - să cânte rock).
Mi-am pus în cap cu această ocazie, toată familia, toți prietenii și colegii. Toți credeam că ceea ce vreau eu este o utopie. Nici unul dintre ei nu mi-a dat șanse de reușită. Doar profesorul meu de chitară, văzându-mă descurajat de insistențele celor din jur, la întrebarea mea dacă să continui sau nu, mi-a răspuns categoric: "Continuă! Tu față de alții ai ceva în plus, ai chemare."
Trupa mea de atunci se chema simplu VIS. Au urmat zece ani de cântat fără speranță, pur și simplu de dragul cântatului și al frumosului. A fost perioadă care a copt întreaga mea carieră artistică de mai târziu. Chiar dacă atunci totul părea să nu aibă nici o finalitate, datorită dogmelor politice din acea vreme, în totală contradicție cu mesajul suprarealist al muzicii mele.
Surprinzător, dar poate și asta a fost o cheie a destinului, la prima înregistrare în radio, numele "Vis" mi-a fost interzis. Timp de două luni am propus tot felul de nume. Singurul cu care au fost de acord, culmea!, a fost OCTAVE, pseudonim pe care îl păstrez până în ziua de azi.
COINCIDENȚE
Cine mă aude că pseudonimul meu de artist este OCTAVE (numele meu real este Octavian Teodorescu), că adresa mea este: strada Partiturii, numărul 8, etaj 8 (opt de la octavă, care este a 8-a treaptă din gamă), crede că spun povești. Dar nu, este adevărul adevărat!
Se pare că totul mi-a fost predestinat într-o singură direcție: muzica. Cum a decurs partea sentimentală a vieții mele? Se pare că și aici am avut de-a face cu un destin artistic. Oricât m-am opus destinului, nu reușesc să regăsesc în nici una dintre relațiile mele genul de femeie pe care mi l-aș fi dorit. Cea mai puternică a fost prima (aveam 19 ani). Celelalte au fost doar ecouri ale acesteia, împletindu-se cu marea mea iubire, muzica.
Întotdeauna când am avut de ales între cele două variante, am ales fără nici un fel de mustrare de conștiință muzica. Ea este, de fapt, marea mea iubire. Una dintre prietene mi-a deschis ochii. Din gelozie mi-a replicat: "Tu ești însurat. Ai nevastă, și încă ce nevastă! muzica. Se pare că ai cam multe obligații față de ea și te cam ține sub papuc..." Probabil că dacă destinul m-ar fi făcut să spun DA în fața stării civile (și trebuie să recunosc că au fost momente în care am fost tentat să o fac), existența mea ar fi putut deveni monotonă și implicit muzica mea, la fel. Nevoia de schimbare, tendința de a privi către idealuri inaccesibile, se pare ca fac parte din destinele unui artist.
Probabil este prețul, este sacrificiul care se cere pentru talentul și gloria care i le hărăzește destinul. Dacă ar fi să-mi aleg un destin, mi l-aș alege cu siguranța tot pe acesta. Nu mi-e teamă de suferință, nu mi-e teamă de mizerie, ma dezgustă doar mizeria umană din jurul meu. Dar într-atât să nu o pot suporta, pentru că a suferi înseamnă a te înălța. Nici nu poate fi altfel, acesta este de fapt scopul vieții: este un marș acrobatic pe o frânghie întinsă între două puncte fixe - nașterea și moartea. Să trăiești înseamnă să înveți să mergi pe această frânghie. Dacă ai căzut trebuie s-o iei întotdeauna de la capăt.
Există un singur țel: a învăța să ne purtăm cu demnitate, pe umeri, crucea destinului.
Articol: OCTAVE - "ULTIMUL DAC"
"Nu pot să port mască." - Reporter: Cornelia Alexoi
OCTAVE, cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică?
Nu știu dacă aș putea să localizez foarte exact, știu că am făcut muzică încă din cele mai îndepărtate... amintiri... Probabil eram într-o încăpere, mergea un aparat de radio sau televizorul și eu fredonam... ce auzeam. Reproduceam cu posibilități proprii. Mai precis, drumul meu către partea artistică a muzicii, deci în calitate de creator de muzică... mi l-am ales cam pe la vârsta de optsprezece ani; să zicem ca urmare a unei adolescențe furtunoase, în ceea ce privește dorința de a ști, de a acumula, pentru că la noi sursele
informaționale - mai ales pe domeniul muzică și, mai ales, pe domeniul muzică rock, acolo unde mă reproduc eu - erau destul de limitate și era foarte greu să faci rost de un disc, de o formație, de niște informații despre trupa respectivă; nu exista video-ul, iar la televizor nu vedeam așa ceva.
Era foarte greu să ne imaginăm cam cum arăta chestia asta și-n alte părți. Noi știam cum arăta la noi, cu posibilitățile noastre. Am depășit statutul de colecționar de muzică, de ascultător de muzică - aproape pe nesimțite, nu știu cum... Adică aș putea localiza niște momente care au fost decisive în hotărârea mea, în ceea ce privește poziția de creator... Mi-am spus - eu trebuie să fac muzică, nu trebuie numai să ascult. Cred că momentele au fost... Primul concert rock din viața mea - Suzy Quatro - live Bucharest - 1981 și vizionarea filmului "Ultimul vals". ( Film realizat de Martin Scorsese, cu ocazia concertului de adio al formației "The Band" - 1978 / n. red.) Filmul a rulat la noi o săptămână și - mi-a plăcut atât de mult, încât m-am dus să-l văd în fiecare zi. Filmu' ăsta îmi descoperea mie o lume pe care nu o cunoșteam, fiindcă era vorba de o altă generație, eu fiind generația anilor '80; atunci mi-am trăit eu adolescența.
Au fost în familia ta antecedente, în ceea ce privește muzica?
Nu, din contră, părinții mei au fost împotrivă. M-ai întrebat de când am avut pornirile astea... Le-am avut dintotdeauna și s-a văzut că am tendințe către muzică, dar cum era perioada atunci, am fost îndrumat către chestii mai realiste, mai lumești, mai... materialist-dialectice, că să am un viitor mai sigur. Pe atunci o diplomă la o facultate îți asigura și o poziție socială bună și un trai mai sigur. Statutul de artist n-a fost nici atunci ceva extraordinar, iar în ziua de azi... cu atât mai puțin. Și - să revenim la hotărâre, bine... a fost și conjunctură... Nu mă mai prea împăcam eu cu științele exacte, deși eram foarte bun la matematică... Mi-am zis, mă, eu trebuie să fac asta. Deci, mi-am găsit singur chemarea.
Deși mi s-au pus bețe-n roate, deși am fost îndreptat - și de către societatea de atunci și de către familie - către alte direcții... Am dat la Facultatea de instalații, am intrat din prima, după care am lăsat-o... A fost și armata la mijloc, un lucru care a lăsat multe urmări asupra modului meu de a gândi... Cineva mi-a spus zilele astea că am un blocaj neuronal, că mă port ca la șaisprezece ani. Da... am reușit asta, nu știu dacă datorită muzicii... entuziasmul meu e tot acolo, la șaisprezece ani. Am treizeci și sapte de ani - nu se vede - spre bucuria mea. Datorită muzicii, zic eu. Verbul "a spera", la mine are întotdeauna un rol important. Gândește-te că eu timp de zece ani am cântat fără nici o speranță; pentru că regimul de atunci nu prea agreea muzici de genul ăsta, mesajul muzicii rock era mult prea franc pentru ei, era mult prea pe față.
Bine, au venit vremurile de acum, de libertate totală și ajungem la fenomenul Dinescu; adică, domnule, acum e libertate totală, poți să spui ce vrei, dar nu prea mai ai ce, sau nu te mai ia nimeni în seamă. Au trecut zece ani de "libertate", pentru că nu mi se pare că trăim în LIBERTATE. Eu zic că sunt destule în societatea asta care trebuie să fie schimbate. Artistul se detașează de medie, are un ochi mai atent și el ar putea să puncteze multe chestii, dar, din păcate, tot ceea ce se întamplă acum în arta noastră este foarte violent... Se vede de fapt și-n presă, pe media...
Apropo! Care este relația ta cu presa, în ultima vreme?
Am fost întotdeauna un artist... un răsfățat al presei. Am fost foarte mediatizat în perioada '90 - '98; dar media românească... s-au îndepărtat mult de subiect și condeele noastre au început să fie în slujba non-valorii. Sunt pline ziarele acuma de formații apărute peste noapte. Un individ care este critic de artă, care are responsabilitatea să educe un public, să-l crească, renunță la valoare pentru comercial, pentru facil. Dar, probabil că lucrurile sunt mai simple așa; și cer mai puțină bătaie de cap. Am fost foarte dezamăgit de ceea ce se întamplă în presă. Lucrurile au evoluat înspre rău... ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am apărut mai puțin în presă în ultimii doi ani; și - bineânțeles, apariția Internetului, care mi-a creeat o serie de facilități. Eu sunt acolo... Lumea care mă căuta acolo știe ce fac. Acolo este o oglindă foarte reală a societății...
Se spune despre tine ca ești un gigolo. Cât este de adevărat?
Nu, să știi că nu mi-am ales niciodată prietenele după considerente din astea, probabil că... eram însurat demult. Mie nu îmi trebuie nimic care să mă devieze de la arta mea, pentru că, la urma urmei, dacă ar fi să aleg între femei și artă, aș alege arta. Bine... le-am cam schimbat, dar n-a fost vina mea, să știi că eu niciodată n-am spus "adio"... Au plecat ele, probabil datorită principiilor mele, care s-ar putea numi rigide, dar... eu ce-am în gușă - și-n căpușă. Adică, știu foarte clar ce vreau de la mine și de la ea... și de la viață. Eu sunt un tip foarte comunicativ. Eu gândesc cu voce tare. În momentul în care cunosc o persoană... mă cunoaște ea mai întâi, fără să mă întrebe nimic. Nu pot să port mască.
Ştiu că esti foarte pasionat de astrologie. În ce masură te-a ajutat această preocupare a ta să-ți găsești persoanele compatibile?
Nu, cum să spun... Mă preocupă, ai văzut că am tot timpul în calculator așa ceva, dar nu este un principiu... Deci... energiile astrale te ajută în a-ți cunoaște potențialul, dar viața este cu totul altceva. Ține și de educație și de caracter - care se formează.
Ce zodie ești?
Eu sunt Vărsător.
Cum crezi că te-a influențat zodia în cariera ta artistică ?
E o zodie artistică. Sunt în aceeași zodie cu Mozart, Romain Rolland, cu Boris Pasternak... De obicei vărsătorii sunt... pionieri; ei sunt cei care încep... într-un domeniu; lor le plac terenurile noi. Și eu am fost aici primul pe Net... primul pe media... Toate astea mi se datorează mie, să știi, perseverenței mele.
Ți-ai coordonat singur cariera, înțeleg.
Singur. Mie mi se spune "Octave americanul". Eu nu am fost niciodată în America, n-am părăsit niciodată România, rar Bucureștiul, nu știu dacă e de condamnat sau nu e de condamnat - eu sunt mai patriot, așa, de felul meu, îmi place să mă numesc "ultimul dac" - și tot ce am învățat, am învățat din experiența mea. Mai mult am intuit. Toată lumea a spus până acum că nu merge muzica pentru că nu există industrie muzicală. A apărut industria muzicală și - ce s-a întamplat? A apărut!... Vouă vă place ce produce?... Mie nu-mi place. Sunt zece mii de trupe, toate la fel, toți sunt inculți, toți fac o cultură de gang... Mă mir că media... cum să spun... sunt pline de chestiile astea. Probabil e mai facil, e cultura de tarabă care e la nivelul de jos. Dar eu știu și intelectuali care ascultă prostii din astea... Mă așteptam ca oamenii de formație înaltă să nu pună botul la chestiile de genul asta. Probabil că banul murdărește tot...
Ce ai mai compus în ultima vreme?
Ultimul meu album se numește "The Only One" - "Singurul". În engleză ar fi "Alesul", dar în română - "Singurul" - are mult mai multe nuanțe. "Singurul" este individul care se detașează net prin gândire și prin acțiune de ceilalți semeni ai lui; este artistul; este omul care știe să se facă ascultat și înțeles. Artistul este cel care lasă ceva în urma lui.
Cât te-a ajutat faptul că ai fost pionierul muzicii românești pe Internet?
Dom'le... pe mine m-a ajutat chestia asta exact așa cum m-au ajutat și celelalte... Eu sunt primul aici care am scos disc în '92, care am demonstrat că se poate scoate disc, întelegi, pentru că era ciudat... Venise revoluția... și nimeni nu mai scotea discuri, ziceau că nu se vând. Scoteau cu Mădălina Manole, spre exemplu; astea se vindeau. Și eu le-am demonstrat atunci că se poate vinde și altceva și că se poate vinde foarte bine. Am fost number one atunci, în '92... Și-am dat tonul. Am fost primul care am arătat că se poate apărea la televizor în jurnal de actualități cu lansare de disc; deci cu un eveniment cultural de genul asta. Eu am fost primul care a făcut clipuri cu Televiziunea, clipuri cu poveste. Am fost primul care am făcut promotion pe radio, în România. La modul organizat, nu așa, haotic.
Deci am fost primul de aici care am avut ideea de imagine. E... acuma imaginea înseamnă să înjuri foarte mult, să te îmbraci ca un clown, fete cu silicoane multe... Eu... văzând toate chestiile astea, îți dai seama că m-am retras... Nu-mi place să intru în tagma asta, deși mi s-a propus. A apărut așa-numita artă de colaj. Toata lumea ia pur și simplu bucățele de peste tot și face o artă de colaj, care există, dar și aia este o artă, să știi să faci din mai multe bucățele un întreg și să aibă amprenta ta. Cam ăsta este fenomenul. Este un șoc informațional; încă nu s-a rezolvat problema copyright-ului și atunci este o perioadă de bulversare... Totul sună exact la fel... toate sunt cam din aceleași surse și... Exact fenomenul care a fost când a apărut pianina mecanică. Toți și-au cumpărat pentru că ea cânta singură, da' de fapt cânta o cartelă.
Spune-mi... te-a racolat vreun producător de pe Internet?
Da, am avut niște faze de genul ăsta, numai că pe mine nu prea mă mai interesează chestiile astea. Atâta timp cât nu aveam la îndemână Internetul, să zicem că eram tentat să ajung să acaparez publicul de-afară, producând acolo un disc, sau nu știu ce. Dar acuma Net-ul e un bun al tuturor, poți să-l accesezi și din Antarctica și din Africa de Sud și din America și din Rusia... Eu pot să-mi aduc la cunoștință publică arta, de oriunde aș fi.
Care erau relațiile tale cu femeile din clipurile pe care le-ai făcut?
În unele cazuri, mă rog, s-au împletit și cu cele din viață, în alte cazuri... nu. Nu a fost o regulă, să zici că cine apare în clipurile mele trebuie să se culce cu mine. Ca și în viața celorlalți ariști... Se mai cuplează oamenii între ei; sau... nu se cuplează. Îți dai seama că o relație profesională leagă uneori doi oameni... Sentimental n-a fost nici o legatură, erau luate de pe stradă, pur și simplu. Dar dădeau bine acolo. Am fost un descoperitor de talente.
Care este povestea motocicletei din clipurile tale?
Asta este un leit-motiv care apare în clipurile mele. În '96, în scenariul pe care l-am scris trebuia să apară un tip cu o motocicletă. ("Harley". Erau foarte puține atunci.) Am găsit un tip, dar mi-a zis că el nu vrea să-și pună ciocate în picioare, că râd colegii de el la facultate și că el apare în sandale. Și-atunci am zis... ia, stai, dom'le, că apar eu... Și un bun prieten de-al meu mi-a zis - "hai, dom'le, că te-nvăț eu și-ți dau motorul meu". Nu era "Harley", dar importantă era ideea. Am mers pe-un motor rusesc. Eu n-am încă motor, pentru că vreau să-mi iau un motor adevărat, dar...
Ai permis?
Nu, nu am.
Cum e concurența în domeniul tău?
Muzica este un domeniu care ține de apanajul spiritului, aici nu există cantități, unități de măsură, balanțe... nu se poate cântări. Dacă fotbalul e la fel pentru toți, muzica nu este la fel pentru toți. Deci chestia cu să ne-ntrecem în cântări e de domeniul "Cântarea României". Pentru mine muzica este un domeniu mult prea curat, ține mult prea mult de sufletul și de interiorul meu încat nu vreau să-l patez cu mizerii. Am făcut prea multe sacrificii în viața mea. Mi s-a spus c-am dispărut din mass-media. Tocmai de-aia am dispărut. Ce să mai caut lângă porcăriile care sunt acuma? Nu am ce căuta langă "Trei Sud Est", langa "Foaie verde", lângă... pentru că nu gândim același lucru. Dacă mi s-ar acorda importanța cuvenită... Dar simt că tendința nu-i asta. Deocamdată. Probabil că oamenii se vor îndrepta în curând spre lucrurile care merită, care rămân, pentru că în orice domeniu important e ceea ce rămâne.
Filosofia e o altă pasiune a ta?
Da, se și vede; asta fără sa studiez, dar să știi că reflexiile mele despre viață, despre artă... sunt mai mult - școala vieții. Știi care este până la urmă scopul vieții?... Să poți să mori zâmbind... Adică să știi că... domnule, în viața asta am învățat ceva, nu m-am născut bou și-am murit vacă. Mulți cred că viața este să ai femei, să ai mașini, să ai vile... Generația de azi, în general, spre asta e îndreptată. Și în ziare și în presă după asta se măsoară valoarea. "Cutare și-a luat" nu știu ce, "cutare a făcut" nu știu ce. Mondenitățile noastre cam pe-aici se-nvârt. Atunci cum vrei ca generația asta să se orienteze către altceva?... Să se orienteze să-și facă o profesie, să învețe ceva, să aibă o relație normală, să nu vezi fete de optsprezece ani cu un bărbat de șaizeci, care n-au nici o legătură cu sentimentele. Și treburile astea... cum să spun... se văd foarte clar. Sunt foarte rare publicațiile care punctează chestiile astea... Sunt... niște bube... niște hibe ale societății noastre.
Care crezi că a fost cea mai mare realizare a vieții tale?
Totdeauna... ultima chestie pe care o faci e cea mai tare... CD-ROM-ul pe care l-am lansat în 15 aprilie 1999, care, de fapt, însumează în format multimedia - muzică, imagine, text - cam tot ce-am facut din '92 până în '98. A fost într-un tiraj foarte mare și a fost absolut gratuit. Eu nu mai vând nimic. Atenție! Am luat hotărârea să nu mai vând niciodată nimic. Dacă reușesc treaba asta. Eu dăruiesc, pur și simplu, muzica. Proiectul meu s-a chemat "Free Music On Line", eu dau muzica gratuit pe Internet.
Cum crezi că o să arate muzica ta peste douăzeci de ani?
E greu de anticipat. Oricum, eu când am făcut muzica asta m-am gândit exact peste zece, douăzeci de ani. Eu am anticipat cam care va fi evoluția. Rock-ul are nevoie acuma de o revigorare. Elementele simfonice sunt baza clasică, elementele electronice sunt noul, iar rock-ul este spiritul - care trebuie să rămână nealterat. Fenomenul rock a însemnat ceva în secolul asta.
Spune-ne dacă ți-ai găsit o prietenă pe Internet.
Foarte multe, dar una, în mod special, nu, nu sunt adeptul. Dar vorbim despre orice... Concepții de viață, pagini de Internet... fiecare ce a văzut, ce i se pare bun, ce i se pare rău... "Cum e la tine, acolo, în România, cum e orașul tău"...
Cum ai ajuns la acest stil vestimentar?
Mă îmbrac numai în blugi, numai "Levi's", port plete, port ciocate și nu mă voi schimba niciodată. Mie îmi stă bine și în costum, stai liniștită, numai că nu mă reprezintă... Dacă te uiți în biserică, toți sfinții au păr lung și barbă. Într-o vreme, cea mai gravă insultă pentru un bărbat era să-i tai părul. (Cu belciug în ureche și chel arăți a sclav.) La mine nu e doar o modă... Știi povestea cu Samson și Dalila... Părul lung e un apanaj al bărbăției.
A consemnat Cornelia Alexoi
1994-08-25_Revista Ecran Magazin
Articol: "OCTAVE" se va căsători prin "Internet" - Reporter: Corneliu Băran
Octavian Teodorescu este născut la 29 Ianuarie 1963, la București, în zodia Vărsătorului. Cunoscut muzician, adept al muzicii electronice, este pasionat de informatică, artele vizuale, fetele frumoase, motoare, computere și filosofie. Vă amintim din discografia lui trilogia: "Secretul Piramidelor" (1992), "La Porțile Iubirii" (1993), "Octave - 2CD" (1995), toate editate de Electrecord. "Octave" a acceptat cu plăcere să acorde revistei "Ecran Magazin" un interviu:
- Octave tu ești un muzician neliniștit, un etern visător. Care sunt problemele tale actuale ?
- Sunt mai multe, dar în spiritul meu, voi încerca să problematizez pe cele principale. Tu mi-ai ascultat CD-urile ?
- Afirmativ, Am fost și la lansări (mamă ce bairamuri de belle epoque!), s-a lăsat cu autografe și strigături!
- Bun, atunci ai observat că fiecare album, în parte, tratează o problemă existențială. "Secretul Piramidelor" dezvoltă mitul eternității, al vieții de după moarte, credința că în naștere și în moarte mai există și altceva. Al doilea L.P. "La Porțile Iubirii" este o pledoarie pentru iubire ca aspect universal, o "ars amandi" care are ca punct de pornire mitul sacrificiului (Prometeu, Isus). "Dulce Libertate" înseamnă libertatea spiritului, care este nelimitată. Ultimul CD "I Se Spunea Visătorul" este o completare și o împlinire a celor de mai sus. De fapt este problema individului care meditează. Și cine este acesta ? Artistul, filozoful, prorocul. Visătorul este utopicul, naivul, încrezătorul, vizionarul. Am pornit aici de la două lucruri. Unul ar fi crezul lui Jules Verne, un Vărsător ca și mine, care spunea: "Cele mai mari realizări ale omenirii au pornit de la speranțele exagerate ale unor astfel de oameni." Apoi, versurile lui Lennon din "Imagine": "Maybe I'm a dreamer, but I'm not the only one" ("Poate sunt un visător, dar nu sunt singurul")
- Și acum, ce te arde ?
Ceva nemaipomenit. Am descoperit și eu America, adică Internetul. Ce este el ? Cuplarea mai multor surse de informații cu ajutorul computerelor. Fiind un sistem interactiv, este exclusă manipularea datelor. Am și eu o pagină pe Internet. Bilingvă, română și engleză.
- Îmi spuneai că lucrezi la un videoclip de viitor.
- Este vorba de "Zborul primilor pași" dedicat primului zbor cu echipaj uman pe Marte, în 1999. Durează 5 minute și 39 de secunde. Caracterul filmului este suprarealist, greu de prins în imagini, dar computerul are posibilități nelimitate, fantastice. Este lucrat de F.X. Va fi gata până la sfârșitul anului. Apoi mă gândesc la un alt videoclip "Lumina Viitorului Promis", o poveste despre dragoste, iluzie și deziluzie, dar asta este o... altă poveste.
- Care este filozofia ta de viață?
- Am la bază un concept filozofic bazat pe o trinitate aparent ciudată: computere = cunoaștere, femeia = perpetuarea speciei umane, motoare = spargerea frontierelor.
- Deci iubirea ta este Internetul.
- Indiscutabil. La muzica pe care o fac, la ideile pe care le am, comunicarea cu oamenii "inițiați" de pretutindeni mi se pare o necesitate. Trebuie să ne strângem, să ne cunoaștem, să comunicăm. Computerul este copilul teribil al secolului 20. Am primit mesaje din New York, Chicago (USA), Franța, Italia, Germania. Este extraordinar să poți dialoga, în timp real, cu mii și mii de oameni de pe întreg Pământul. Dacă ar fi să mă căsătoresc tot prin Internet aș face-o.
- Octave ai grijă de butoane și, spre binele nostru, rămâi un etern visător!
Reporter: Corneliu Băran
Articol: "Octave" crede în reâncarnare
Octavian Teodorescu, cunoscut sub pseudonimul artistic OCTAVE, născut pe 29 Ianuarie 1963, în București, crede în reâncarnare. "În povestea discului <<Dulce Libertate>> avem o frază: <<Am murit în altă parte pentru a ne naște aici, murim aici pentru a ne naște în altă parte>>. Cred că un om se naște numai odată."
Sunt oameni mai evoluati, sunt și oameni cărora nu poți să le ceri prea mult. Oamenii nu sunt egali, fiecare are gradul lui de evoluție. Probabil că oamenii respectivi, în gradul de încarnare la care sunt, trebuie să trăiască în condițiile respective. Probabil senzația de deja-vu este în existențele anterioare, adică sunt persoane cu care te-ai mai întâlnit în alte încarnări. În momentul în care te reâncarnezi, o iei cam de acolo de unde ai rămas. În momentul în care te naști, îți alegi părinții, deci e un fel de școală. Viața e o școală, trebuie să te perfecționezi, trebuie să treci prin toate. Cu cât, pe parcursul unei vieți, reușești să acumulezi mai multe, deci să fii mai înțelept la bătrânețe, cu atât acumulezi mai multe însușiri de caracter, cu atât mai puține reâncarnări. Dacă apuci să faci totul într-o viață, ar fi ideal, dar îți dai seama cât de tare ar trebui să fii și cât de mult ar trebui să lupți ?! Piedicile care ni se pun, destinul, sunt oglinda a ceea ce am făcut în încarnările anterioare!"
"Toate albumele mele au o tentă S.F., pentru că eu cred că visele sunt realizabile!"
"Incă din copilărie, am fost un mare admirator al lui Jules Verne. Sunt multe lucruri care azi par utopii, par ficțiune, dar mâine pot deveni realitate. Fenomenele paranormale sunt la modă acum. Cred în existența fenomenelor paranormale, pentru că uneori simt și eu niște influențe care nu par să vină de pe planeta asta. Un exemplu artistic: inspirația. Sunt persoane care au capacitatea de a crea. Inspirația nu vine niciodată când vrei. Aici tind să cred că lucrurile astea sunt niște fluxuri energetice, niște informații care, probabil au o natură mai puțin pământeană. Nu este pentru oricine, este pentru persoanele cu anumită sensibilitate, care pot valorifica această energie.
Articol: "MUZICA ESTE LUCRUL PE CARE ÎL FAC CEL MAI BINE" - Reporter: Mihaela Dordea
- interviu cu Octavian Teodorescu - Octave -
Ori ce noutate, mai ales când e însoțită de o libertate ceva mai mare a exprimării, duce la excese și stârnește proteste și opreliști.
Așa s-a întâmplat și la apariția rock-ului. Rock-ul a dăruit tineretului unor ani zbuciumați o mișcare și un suflu nou. Refuzând vechile prejudecăți, o dată cu ritualul sever al lumii dominate de predicatori moraliști, au găsit un mod de a protesta. Acesta este rock-ul. Octavian Teodorescu s-a născut la 1963, la 29 ianuarie. Era perioada în care muzica modela caractere. Reprezentant al generației în blue-jeans și adidași, Octave iubește și crede în rock înca din adolescență.
O.T. - Personalitatea mi s-a conturat pe la 16-18 ani. Atunci recepționezi și focalizezi cel mai bine anumite idei. Atunci îți cauți și de multe ori găsești drumul în viață. Eu am apucat pe acest drum al muzicii și, deși unii credeau că am să mă rătăcesc, nu a fost așa.
Octavian Teodorescu și-a început cariera repetând prin subsoluri și făcând față cenzurii comuniste, din cauza căreia a trebuit să schimbe pâna și numele formației pe care o înființase; din Vis devenind Octave, formație cu un singur membru astăzi.
Muzica pe care o compune Octavian Teodorescu este o muzică a viitorului, pentru că Octave crede doar în viitor și are mereu ceva de spus omenirii. Mesajul său de pace, de libertate, apare în fiecare melodie compusă de el.
O.T. - Artistul are menirea sa în lume. El trebuie să se "certe" cu prezentul, să arate ce este în neregulă cu societatea. Așa cum a făcut Jim Morrison, când, urcat pe mașină, striga, cerea schimbarea situației. Artistul trebuie și poate prin artă să spună ce alții nu au curaj. Și, dacă reușește să se facă înțeles, atunci scopul a fost atins.
Din gândirile de vizionar ale compozitorului dar și din imaginația sa s-a născut cunoscutul album "Secretul Piramidelor". Mesajul de pace este clar și este recepționat de toți cei care ascultă aceste melodii venite din alte lumi. La fel de profunde sunt și mesajele "Visătorului" sau ultimului album "Singurul?!"
O.T. - Există pericolul ca, având mijloace moderne de comunicare, să ne izolam. Oamenii sunt tot mai închiși în ei, au tendința însingurării. Nu e bine. Trebuie sa comunicăm deschis între noi, să schimbăm păreri. Numai așa vom găsi împreună o scară a valorilor și vom putea învăța ce să facem cu viața noastră.
Rep. - Crezi că ai putea renunța vreodată la muzică?
O.T. - Nu cred. Nu am cum. Este lucrul pe care îl fac cel mai bine și ori ce altceva aș face m-ar nemulțumi.
Rep. - Crezi că celebritatea este greu de suportat?
O.T. - Nu știu. Oricum numele te obligă. Timpul trece și trece din ce în ce mai repede, o dată cu vârsta. Ce e val ca valul trece. Dar eu rămân ferm pe poziția mea. Nu m-am băgat niciodată în prima linie. Dacă faci asta, publicul te consumă repede și apoi te aruncă la gunoi. Trebuie să fii undeva, dar să fii tot timpul.
Rep. - Crezi că artistul poate fi catalogat ca produs al unei piețe de muncă?
O.T. - Nu, în nici un caz. Un artist, un muzician nu poate fi evaluat. El simte și creează. Muzica rămâne zece, o sută de ani, în eternitate. Sunt și la noi însă unii care își vând arta. Așa numiții "compozitori și poeți de curte", da, mai sunt încă, au compus și au cântat pentru diverse grupări politice și s-au văzut în final lăsați baltă. Au compus nu din suflet ci pentru avantaje materiale. Asta este arta "angajată", iar arta angajată nu e artă.
Rep. - Te-ai dedicat, în ultima vreme, computerului. Ești nedespărțit de laptop. Cum se împacă "visătorul" cu viața electronică?
O.T. - Ne apropiem de anul 2000. Drumul e clar că duce către informatizare. Societatea viitoare este ultra computerizată. Cunoașterea este într-o cantitate fantastică. Trebuie doar sa știi să alegi. Eu nu mai dorm noaptea de mult. M-a captivat total Internetul. Comunic cu cine nici nu-ți vine să crezi. E fascinant. Și totuși Octave rămâne același visător. Îi place Beethoven, iubește rock-ul, creează "muzica sferelor", care te poartă către un viitor în care lumea va fi mai bună și granițele vor dispărea. Nu vor mai fi războaie și nici compromisuri sau dogme. O lume în care crezul artistic al atâtor monștri sacri ai rock-ului va fi respectat.
Cu gândul la Jimmy Hendrix, Jim Morrison, Bob Dylan și mai ales John Lennon, să încercăm împreună cu Octave să "mai urcăm o treaptă", pentru ca privind prin "ochii planetei" să descoperim împreună cu "Visătorul", care nu este "Singurul", "Secretul Piramidelor".
Reporter: Mihaela Dordea
